SAVE your soul

SAVE e un vis de artist. Își compune propriile piese mainstream, în propriul lui studio. Are un contract semnat cu o casă mare de discuri din România. Are contract și cu unul din cei mai de succes manageri. A participat la X Factor și la Vocea României. Lucrează mereu, trimite săptămânal piese către oamenii care, prin contract, au misiunea de a-l ajuta să ajungă un artist din ce în ce mai mare. Așa-i că totul pare roz? Povestea lui are însă o urmă de amar. E povestea multor mii de artiști din România sau de aiurea, o poveste care amestecă și niște culori închise în rozul ăla. De ce? Păi pentru că SAVE se pregătește de lansarea primului său album. Un album in-de-pen-dent. Și, în mod ironic și absurd, ăsta-i un lucru trist și extraordinar în același timp.

Rândurile următoare nu sunt un interviu. Povestea este scrisă în urma unei conversații pe care am avut-o cu SAVE și sunt scrise cu acordul lui. Numele care nu sunt prezente în această poveste lipsesc din dorința lui.

Povestea lui începe clasic. Un tânăr artist și-a încercat norocul la cele două emisiuni care, în ochii tuturor, servesc drept trambulină de lansare a oricărei cariere muzicale: X Factor și Vocea României. Problema s-a dovedit a fi povestea lui care devenea mult mai importantă în ochii producătorilor decât muzica pe care o cânta. Și mai avea o bubiță. Artistul nostru se încăpățâna să vrea să cânte propriile lui compoziții la preselecții și îi ruga frumos, dar insistent pe oamenii de televiziune să se concentreze asupra muzicii, nu asupra poveștii lui. Deloc surprinzător, n-a trecut de prima etapă.

După clipa lui de mini-faimă, artistul nostru s-a întors la „Start”. Era din nou un băiat care trimitea mailuri peste mailuri tuturor, încercând să convingă industria muzicală din România să-l bage în seama. Cele mai multe rămâneau fără niciun răspuns. Unii, puțini, îi răspundeau că nu se ocupă decât de booking sau că agenția lor nu avea de gând să mai semneze artiști în viitorul apropiat. Nimeni nu-l găsea interesant. Băiatul nostru începea să-și piardă încetișor aplombul.

La un moment dat a avut o idee. A trimis un mail în care n-a mai încercat să se vândă pe sine, ci să propună compozițiile lui pentru un artist deja semnat la o casă de discuri. Un artist mare, unul din cei mai mari pe care îi are patria noastră. Lucrurile s-au schimbat instantaneu. Telefonul a început să sune. S-au programat întâlniri, băiatul a convins, s-au negociat contracte, s-au ținut ședințe. Brusc, era artist semnat și i se cereau piese compuse pentru alți artiști. Treaba începuse să se miște.

Părea că însuși soarele succesului își ițise creștetul la orizont: un single. Exista și o strategie, următoarea piesă era aleasă și pe țeavă: o colaborare cu un artist consacrat. S-a filmat clip, s-a lansat și… creștetul a dispărut la fel de brusc și inexplicabil cum apăruse. Bine, explicația avea, totuși, două litere: un „N” și un „U” repetat răspicat de toți playlist managerii radiourilor din România. Momentul de glorie a dispărut mai grăbit decât apăruse. Deși feciorul nostru continua să propună piesă după piesă, nimic nu mai era bun. A doua n-a mai pupat videoclip. Următoarele nici măcar n-au mai văzut lumina zilei.

Managerul și-a încercat și el norocul în aceeași direcție, a radiourilor. A primit același răspuns. Casa de discuri a decis: n-ai intrat pe radio, nu exiști. Ca nou-venit, o șansă e tot ce primești. Nu o valorifici pe aia, te-am pupat pe portofel. Să fii sănătos! A, contractul? Contractul rămâne. Scrie matale binișor mai departe și, poate, într-o zi cu soare, mai băgăm o fisă. Da’ strategia, prietene, fără radio „ie pustiu”. Vrei promovare și cântări? Boss, nu se poate fără ca atotputernicul zeu al radioului să te primescă în Olimpul playlistului.

Ăsta este momentul în care cei mai mulți artiști se dematerializează încet, în tristă uitare. Încep perioade lungi, de multe ori veșnice, în care încrederea în sine moare zilnic câte un pic. Până dispare de tot. În locul ei apar depresia și frustrarea, două verișoare primare care înnegresc sufletul și sugrumă inspirația.

SAVE nu este însă omul care să renunțe. Mai ales că avea bărbia destul de tăbăcită de la upercuturile pe care le primise deja din partea industriei muzicale. Prima lui hotărâre a fost să nu se oprească din muncă. A doua a fost să învețe cât mai multe. Și s-a pus omul nostru cu burta pe carte. A învățat despre streaming, branding, promoting și toate celelalte „…ing-uri” care dau în zilele noastre șansa unui artist să poată lua singur decizii. Orice bănuț câștigat era vârât binișor în scule pentru studio unde, împreună cu omul care a crezut mereu în el, Vlad Isac, SAVE își vedea mai departe de treaba lui de artist. Făcea muzică.

S-au strâns sute, poate mii de încercări, de idei de piese. Pe câteva zeci din ele le-a dus la bun sfârșit. Cât de un album a strâns omul nostru. Casa de discuri a strâmbat din nas. „Ce album, nenică? Matale ești no-name. Iar în mainstream-ul românesc albume au scos doar zeii genului. Ce nu-nțelegi?! Că doar nu-i fizică cuantică! Mecanismu-i simplu: facem piesucă, îi trântim un clipuleț, intră pe radio și ne batem cu toții, mulțumiți, pe burtici.”

Da’ SAVE nu înțelegea și pace. El știa un lucru: ca să ajungi să ai succes, trebuie să fii prezent. Și ca să fii prezent trebuie ca muzica ta să părăsească grabnic sertarul și să ajungă în lume. Chiar dacă nu se vinde, chiar dacă nu se difuzează, muzica trebuie să existe. A înțeles că, în noua industrie muzicală, muzica nu mai e făcută pentru a fi vândută, ci pentru a fi ascultată. După aia, dacă Măria Sa publicul hotărăște că-i bună, urmează să se întâmple și lucruri bune. Da’ Terra nu se mai învârte de ceva vreme după o mână de playlist manageri de radio.

Așa că, de pe 1 iunie, deocamdată doar pe Zonga, există „Un Erou” – primul album al artistului SAVE. Și asta nu-i tot. Pentru că omul nostru are piese cu ghiotura, urmează ediția deluxe în vreo două săptămâni, care va cuprinde 20 de titluri. Eu am ascultat aproape tot albumul. N-am să comentez în niciun fel muzica, pentru că asta nu e o recenzie de album. Este muzica lui, în care el crede și pe care o scoate în lume, cu pieptul dezvelit, cu sufletul la vedere.

N-am scris aici ca să dau cu pietre în casele de discuri și în marii manageri ai patriei. Ei își conduc propriile business-uri așa cum cred de cuviință și își investesc banii în orice cred ei că poate avea succes. N-am scris ca să mă vait de cât de haini sunt playlist managerii radiourilor. Fiecare din ei are în grijă un produs. Și fiecare din ei ia decizii în avantajul radioului pentru care lucrează. Un playlist manager n-are nicio misiune nobilă pe pământ, vreo datorie sfântă de a promova cultura sau de a ajuta tinere talente. Obiectivul lor e audiența. Punct. Și cu cât mai repede înțelege lumea treaba asta, cu atât mai ușor ne va fi tuturor să ne vedem de treabă.

Am scris ca să vă spun povestea unui om care a ales să nu se lase, să nu intre în povestea clasică a contractului semnat care, în loc să înceapă, pune capăt unei cariere nenăscute. SAVE face muzică. Și singurii care au dreptul să hotărască asupra sorții lui suntem noi, cei care alegem să îl ascultăm sau nu.

Mie îmi place SAVE pentru că se luptă. Pentru că nu acceptă reguli învechite și nu consideră radioul clasic alfa și omega carierei sale. Pentru că are încredere în el și în muzica pe care o face. Pentru că muncește mult, în fiecare zi.

Sper din toată inima că rândurile astea vă dau idei. Vă inspiră să vedeți că există mult mai multe căi de a vă vedea visul cu ochii. Că, dacă toată lumea se înghesuie gregar pe aceeași potecă îngustă, asta nu înseamnă că aia e singura cale de a ajunge să vă trăiți visele.

SAVE: „Sper ca lumea să înțeleagă că nu o casă de discuri te face mare, ci că ea este un tool pe care îl poți folosi în promovare. Dar nu devii mare daca TU nu te implici. Casa de discuri funcționează.”