Ma pun in situatia unui om normal. Un outsider al industriei muzicale. Un profan, cum ar veni… Care, brusc, aude despre scandalul intre tinerii si batranii muzicii, cum se-njura ei (unii cu voce tare, ca-si permit, ceilalti mai printre dinti, ca sa nu piarda si putinul pe care-l primesc) si cum Pocorschi il ameninta pe Florin ca-i da un cap in gura, ca nu stiu ce Consiliu ia hotarari pe sestache… Nu inteleg nimic. Si tocmai de-asta am zis sa o iau usurel, pe litere, ca sa inteleaga toata lumea.
Daca nu esti profan intr-ale drepturilor de autor, atunci sari binisor peste prima parte, care te va plictisi groaznic.
In primul si in primul rand, in muzica totul porneste de la o piesa. Un cantec, carevasazica. El, ca orice opera de creatie (muzica, literatura, film, pictura etc) este un produs. Adica o piesa, un film… orice, costa. Cum se face asta? Pai… Dai bani pe fiecare sticla de Ursus pe care o bei? Dai! Atunci de ce nu s-ar plati si fiecare difuzare a unui cantec. Si uite-asa a aparut lumea ingrozitor de spinoasa a drepturilor de autor, plus cele conexe.
Ce se-ntampla? Atunci cand apare un cantec nou pe piata, el va incepe sa produca bani “pe toate partile”. La modul strict teoretic si ideal, treaba ar trebui sa functioneze asa: s-a difuzat o piesa la radio – pac! radioul plateste suma x. Aceeasi piesa are clip, iar videoclipul s-a difuzat la o televiziune muzicala – jeap! televiziunea plateste suma y. In aceeasi oala intra, cu sume mai mari sau mai mici, mall-urile, cluburile, barurile, restaurantele, salile de concerte, DJ-ii… intr-un cuvant oricine si orice loc in care se difuzeaza muzica. Stati, nu lasati invidia sa va roada prea tare, ca treaba nu-i chiar atat de roz. In primul rand sumele de care vorbim per difuzare nu sunt deloc mari. In al doilea rand, pentru ca traim in Romania, foarte multi dintre cei care difuzeaza muzica nu prea isi platesc “facturile”.
Boooon! Sumele sunt mici, rau-platnicii multi… dar, orisicat… in fiecare an se strang niste banisori acolo. De cand romanasii nostri au inceput sa exporte muzica, banisorii astia au inceput sa se stivuiasca frumusel in sume din ce in ce mai mari. Atat de mari, incat industria muzicala din Romania a ajuns sa incaseze din drepturi, anual, 50.000.000 de Euro. E suma frumoasa, zic… Merita sa dai/iei un cap in gura pentru ea?
Va dati seama ce munca de chinez batran este sa iei fiecare Euro din astia 50 de meleoane si sa iti dai seama cui tre’ sa i-l dai?! Pai nu va dati! Pentru ca aici mai intervine o variabila a ecuatiei: drepturile astea… se-mpart, vericule, de se pierd pe drum. Hai sa vaz cum va explic ca sa fie cat mai simplu:
Rareori la o piesa lucreaza un singur om. Cand piesa e gata, incepe un fel de vanzare a pielii ursului din padure, in sensul in care se impart procente din cantec pentru diverse lucruri pe care diversi oameni au de gand sa le faca sau le-au facut deja, astfel incat acea piesa sa fie hit si sa produca bani. Procente isi iau: compozitorul, textierul, casa de discuri/editorul plus inca altii si altii. Ceea ce inseamna ca fiecare Euro pe care il produce o piesa este divizat in centi care se duc, fiecare, spre altcineva, in functie de procentele cu care piesa a fost inscrisa. Peste astea se aseaza drepturile conexe drepturilor de autor, adica alea de revin artistului de interpreteaza piesa. Ma rog, o complicaciune in care nu are sens sa intram prea mult, ca ne ia capul si oricum simt ca ma lungesc deja.
Avem asadar o munca aproape imposibil de imaginat. Sa monitorizezi, imparti, gestionezi atatia bani. Evident ca nu merg artistul, compozitorul sau casa de discuri din bar in radio si din radio in televiziune sa asculte ce dau aia si sa le ceara bani. Exista mai multe organizatii care numara sau ar trebui sa numere si sa-mparta gologanii dupa procente. UCMR-ADA si CREDIDAM sunt doua astfel de entitati, care, impreuna, controleaza o jumatate din cei 50 de milioane de Euro anuali de care va vorbeam un pic mai devreme. Nu cred sa fi inteles mare lucru din toata balmajeala mea despre drepturi, da’ cu alea cinj’ de meleoane sigur v-am captat atentia.
Treaba asta cu drepturile de autor a intrat in vigoare in Romania tarzior. Cand foamea noastra de UE ne-a facut sa ne reglementam cat de cat trebusoarele prin patrie. Multa vreme UCMR-ADA a fost un fel de “Kafka, frate”, controlat de niste nume grele si cu vechime in muzica romaneasca. Vorbim aici de compozitorii pe care ii vezi in juriu la festivaluri imense de muzica gen “Stelutele Pucioasei”. Iar mana lor grebla se facu de la bun inceput pe toate drepturile de autor pe care ar fi trebuit sa la incaseze multi artisti din Romania. Ei monitorizau, ei incasau si ei isi imparteau banii intre ei dupa niste reguli pe care ei le facusera, ei le votasera si ei le aplicau. Democratie, nu?! Pai nu!! Deci li se facu lor mana grebla si se incorda ashea timp de mai multi ani, pana cand au aparut lupii tineri, reprezentati de case de discuri care pe vremea aia jucau inca la juniori. S-a dat atunci prima batalie intru democratizarea acestor foruri. Victoria a fost una indoielnica, la fel cum au fost si anii care au urmat, in care tinerii artisti si compozitori au reusit sa obtina cate ceva, mai cu forta, mai cu vorba buna. Nu de alta, dar regulile de functionare ale UCMR-ADA sunt atat de comuniste inca, incat daca aia batrani chiar vor, se intorc la anii ’90 intru opacitate si comunism intr-o clipita.
De ce nu o fac?! Pentru ca, in prezent, foarte multi bani din cei care se strang vin din afara si le apartin celor tineri. Care ei, juniorii (desi multi dintre ei sunt deja seniori, dar in comparatie cu dinozaurii de la UCMR-ADA tot la juniori joaca) sunt sfiosi si cu frica de a deschide gura. De ce le e teama? Ca vor pierde si putinul pe care il incaseaza acum. Ei bine, eu nu-s artist, iar boii de la bicicleta nici eu nu mai stiu cand i-am pierdut. Asa ca zic:
NU-I NORMAL!!! (iar de aici pot citi si initiatii industriei muzicale romanesti)
NU-I NORMAL sa tac din gura. Ei, tinerii compozitori si artisti tac din gura de frica sau din nestiinta. Noi, ceilalti, care intr-un fel sau altul ne invartim in industria asta, tacem din gura pentru ca nu ne pasa. Ei bine, mie imi pasa! Vreau sa avem artisti cat mai profi, astfel incat sa exportam cat mai mult, sa devenim si noi, in sfarsit, buni la ceva pe lume.
NU-I NORMAL ca principalul venit al unui artist roman mare, cu piese difuzate la radio si tv, sa fie cantarile cand, in orice tara civilizata, banii grei vin tocmai din difuzari.
NU-I NORMAL ca artist de top sa nu isi poata alege locul unde canta, ci sa se vanda pe doi lei oricarui mall, club sau mai stiu eu ce, pentru ca altfel moare de foame. Moare de foame in comparatie cu alti artisti din tari cu o industrie muzicala mai slaba, dar mai cinstita decat a noastra.
NU-I NORMAL ca niste exponate de la Antipa sa gestioneze si sa fusereasca niste bani din care foarte putini li se cuvin de fapt si sa mai aiba si tupeul sa ameninte in public niste oameni care pun intrebari pe care au dreptul sa le puna despre niste bani care sunt ai lor, dar la care nu pot niciodata ajunge.
NU-I NORMAL ca singurele ecouri pe care o astfel de enormitate sa le aiba sunt cateva articolase, 2-3 aparitii TV, si vreo cateva zeci de share-uri pe facebook pentru ca apoi timpul sa-si puna musamaua pe tot si situatia sa ramana neschimbata.
Un artist este un om care are ceva ce altii n-au. Este un om rar, carevasazica. Tot ce e rar, e scump. E normal ca artistii buni sa fie si foarte bogati. Din pacate, prin felul in care niste oameni lacomi nu lasa alti oameni sa evolueze, tinerii compozitori romani vor continua sa se uite la studiourile altora ca la nave spatiale desi, daca ar fi primit banii ce li se cuvin, poate ca ar fi avut si ei.
Omul pe care il vezi pe scena ar trebui sa aiba un numar de aparitii controlate atent de echipa lui manageriala. Noi ardem artistii si muzica atat de repede pentru ca, daca ai prins un hit la radio, singura modalitate de monetizare pe care o ai ca artist este sa te grabesti si sa il canti peste tot, de la zilele Milcoiului pana la Fratelli.
E o minune ca avem artisti care dureaza sau care reusesc sa exporte muzica lor in lume. Industria noastra muzicala, dragii mei, e bolnava. Capetele voastre de tineri compozitori si artisti sunt mai multe decat gurile lor batrane. Va propun un crancen si stramosesc “Ba pe-a ma-tii!” Va tine? 🙂
F ciudat, nici o reactie ?!?! de ce oare? nu intereseaza pe nimeni sa-si apere drepturile sau ..nu e timp.
Cred ca problema, dupa cum a spus si Dan, este ca majoritatea artistilor, si celor implicati, nu au habar de acestea, iar cei ce stiu ceva nu stiu ce sa faca, si considera ca se lupta cu moarile de vant daca intreprind ceva si ca intradevar pierd si putinul ce il primesc. Parerea mea este ca, toti cei implicati, ar trebui sa se implice si sa lupte mai bine, metode sunt destule.
Cum sa schimbi ceva,cand n-ai cu cine?
Greii din UCMR-ADA isi fac de cap pt. ca vad ca majoritatea tac si inghit,iar cand se trezesc cate 2-3 sa “schimbe ceva”,logic ca nu au nici o sansa pt. ca cei de la conducere sunt IMUNI la atacurile slabe si rare !
Imi doresc sa pot schimba ceva si o sa fac tot posibilul! Incet si sigur.Multa bafta si felicitari pt. articol!
Deci…recunosc ca am dat intamplator peste blogul tau, ca e 3 dimineata si eu iti citesc bogul in detrimentul proiectului meu de vis la care lucram acum(si in care sunt sanse foarte mari sa fim parteneri media, gen, sa ma sustina Prima TV), si cum spuneam m-am oprit din ce faceam pentru ca ai perfecta dreptate, mi-ai atras atentia mai ales ca am pregatesc sa intru cat de tare pot in industria asta si pe cuvantul meu de tinerel politician, chiar m-ai facut sa vreau sa ma documentez sa vedem ce nume sunt acolo ca sa stiu pe cine trebuie sa luam in colimator!!!!!!!
Sunt perfect de acord cu tine, NU-I NORMAL!!!!!!!!!!
Daca ai timp sa-mi arunci un mail sa facem ceva coerent impreuna, astept 😉
cosofret.george_ovb@yahoo.com – George Cosofret, ma gasesti pe fb. Bafta!!!
True…
@rodi Hai ca s-au strans ceva reactii. 🙂
@Peky Daca ai tu vreo idee de metoda concreta prin care cei mici si multi sa intreprinda ceva concret fara ajutor de la autoritati, te rog sa nu te sfiesti si sa o faci publica.
@Juli Multumesc. Voi aveti, insa, nevoie de bafta. Si de aliati puternici.
@George Din pacate nu eu sunt in masura sa fac ceva. Pentru ca nu sunt nici artist, nici compozitor. Insa poti lua legatura cu Florin Grozea de la Hi-Q. El este mai mult decat pregatit de actiune. 🙂
@Viorel Pai si ce ne facem? :))
Foarte bun articolul ca de altfel si cel al lui Florin Grozea….este de apreciat initiativa voastra domnilor de a iesi in fata si a spune pana la urma lucrurile astea.
Cred ca una din principalele probleme este asa cum ai precizat mai sus :
faptul ca ori unii cantareti/ete si/sau producatori nu stiu cum sta treaba cu drepturile de autor , cand trebuie sa ceri , ce trebuie sa ceri , ce clauze sa pui in contracte si asa mai departe….e o problema sa zicem acceptabila sa zicem ca poate esti la inceput sau nu prea ai avut resurse s.a.m.d…. insa observ ca nici oamenii care se ocupa de contracte , hartii si alte lucruri ( manageri , tour manageri , PR , promoteri etc,)nu prea stiu cum se face sau cel putin nu au resursele necesare , nu au o startegie stabilita sau se lovesc de usi inchise in nas sau dupa cum zicea si Mihai… de capete inn gura.
Insa sunt si cativa care sunt de apreciat cum ar fi managerul Innei…… Lucian , oamenii care se ocupa de Edward Maya , oamenii Alexandrei Stan…cei de la HaHaHa Production si se vede treaba ca mai vin tare din spate cativa. Concluzia mea este ca nu exista o pregatire hai sa nu zic neaparat temeinica dar atat cat sa te ajute sa intelegi ce drepturi ai in materie de muzica…de unde o sa sti cand cineva te fura sau nu iti acorda dreptul a alege sau altele.
Din nou cred ca artistii nu prea investesc sau nu investesc suficient in cariera lor unii de rezuma doar la recuizita si atat.Un exemplu bun de urmat de la noi este Edward Maya care satul de toate capetele in gura (metaforic vorbind :)) si de beeful cu Cat Music a luat-o pe cont propriu
si a infiintat un lebel Mayavin Records acum e destul de independent .
Dupa cum spuneam mai sus nu prea exista inventivitete , o strategie buna sau adecvata dupa ce are artistul de gand sa faca.
La producatori cam aceeasi chestie ma rog la cei tineri mai mult….pregatirea necesara ….WAKE UP !!!!….i se spune MUSIC BUSSNIES..
..totul este un bussnies in zilele noastre …americanii se pricep cel mai bine la asta… dar totusi avem si noi dou producatori romani nominalizati la Grammy si asta nu e putin lucru..Romania are potential urias de a evolua si asta dovedeste ca putem Edward Maya , INNA , Alexandra Stan ,Costi Ionita , Marius Moga , Andra , Smiley , producatorii INNEI si ai Alexandrei Stan… Play&Win si Maarcek Prodan si Andrei Nemirschi.
Incepe sa se investeasca in Studiouri de Inregistrari de exemplu Fonogram Studios unul din cele mai bune studiouri din estul Europei si probabil unul din cele mai bune din EU.
Parerea mea este ca membrii UCMR-ADA sunt de domeniul trecutului (poate nu toti ) si ar trebuii sa vina oameni tineri si mult mai competenti conectati cu realitatea din industria muzicala din zilele noastre…nu zica ca unii membrii vechi nu ar strica si nu ar aduce un plus de experienta …dar genereatiile se schimba si gusturile la fel….si plus ca smecheria , inselatoria sunt la ele acasa. Dl Horia Moculescu are o contributie destul de importanta in istoria muzicii romanesti insa de acest domn Pocorschi pe plan muzical nu am azuzit nimic de el…
afica ce ?….a casticat vreun Grammy ?….A produs ceva care sa primeasca Dublu-Platina sau Dublu-Diamant….? ca prea a spus fraza aua cu capul in gura dezinvolt . Ma rog asta e doar parerea mea.
Numai bine !
Nu toata lumea care este si a fost difuzat la radio/mall-uri/magazine si-a vazut banii de la oamenii astia.
Cunosc trupe si cantareti incepatori si talentati, care au fost difuzati si care nu au vazut un leu de la UCMR.
Nu inteleg de ce? De ce sa fii un escroc?