Si-am fost la Pietroasele!

photo 1

Pe cuvant ca am fost! Cu treaba, evident, ca altfel nu prea te poate purta drumul pe acolo, desi e tare frumoasa zona. Pietroasele este un sat care se afla mai aproape de Buzau decat de Ploiesti, la vreo trei kilometri de drumul care leaga cele doua nobile asezari urbane mentionate anterior. Deh, daca nenea ingineru’ topografu’ trasa si ‘mnealui soseaua un pic mai hais, poate stia lumea de locul asta, pe cand asa… doar cativa impatimiti de istorie si-ar putea aduce aminte ca fix aici s-a gasit tezaurul „Closca cu puii de aur”. Ma rog, sa revenim, ca doar nu dupa closca m-am dus eu acolo.

Am fost sa particip la un sfarsit. Nu va apucati de bocit, ca nu e cazul. Este vorba despre un sfarsit de campanie initiata de Coca-Cola in urma cu ceva timp. Ei au zis asa: hai sa le aratam oamenilor cat de simplu este sa faci o bucurie de Craciun unui om pe care nu-l cunosti si pe care probabil nu-l vei cunoaste niciodata. Pe noi, cei care locuim in orase, luminitele de Craciun ne fericesc in fiecare an. Hai, nu faceti pe indiferentii, ca stiti foarte bine ca ne inghesuim cu totii pe bulevarde in prima seara cand se aprind! Ei bine, oamenii de la Coca-Cola s-au gandit sa aduca bucuria asta intr-un sat, astfel incat de la copii pana la bunici sa zambeasca toti cand ies pe ulita la plimbare, la ceas de seara. Pentru inceput, au cerut povesti despre locuri frumoase din tara. Le-au cerut oricui. Si au primit multe. Una din ele i-a impresionat mai tare. Era scrisa de o fata nascuta in Pietroasele careia i-a placut cartea, a invatat bine si acum a ajuns un personaj extrem de online, Anca Duma. Ea a zis asa:

Acolo este locul copilăriei mele, locul în care am avut ocazia să cresc sănătos, să fiu înconjurată de oameni calzi și muncitori, de animăluțe și multe lucruri care acum, din pacate, nu mai sunt. Oamenii de acolo sunt obișnuiți să muncească. De dimineața până seara trebăluiesc fie în ogradă, fie se ocupă de muncile câmpului. Pe lângă muncă, în spatele fiecărui om se află o poveste plină de istorie, pasiune și frumos.”

 Locul, carevasazica, fusese hotarat.  Acum nu mai ramanea decat sa faca povestea cunoscuta si sa determine romanii de peste tot din tara sa devina parte a acestui proiect. Nu. Nu i-au pus sa aduca becuri si fire de acasa. Oamenii puteau dona energie sub forma luminii ecranului telefonului mobil (sau a aplicatiei de lanterna daca aveau „smarfion” de-ala). Tot ce trebuia sa faci era sa te asezi in fata unui panou fotovoltaic si sa tii sursa de lumina aprinsa cat aveai chef, apoi, daca voiai, puteai inregistra un mesaj video pentru locuitorii din Pietroasele. Si gata! Caravana a colindat prin orasele mari, aratandu-le oamenilor ca o fapta buna nu trebuie neaparat sa insemne un sacrificiu, ca foarte multe zambete pot fi aduse prin gesturi mici, ca faptele cele mai frumoase se intampla atunci cand multi oameni se unesc.

Si uite-asa, hop si eu in Pietroasele! Luminile s-au aprins la 8. Eu, MC serios ce ma aflu, m-am prezentat la locul faptei pe la 5. Toata treaba se intampla in fata primariei. Pai unde altundeva?! Dom’ primar, om carunt si repezit la vorba, isi donase cu marinimie biroul pentru cartierul general al evenimentului. Am intrat si eu. Bloggeri, sunetisti, angajati ai primariei, jurnalisti, organizatori sporovaiau, ascunzandu-se de ger, si se tratau din gustaricile pe care o secretara tunsa scurt le tot aducea in farfurii din plastic. O repetitie rapida si… hop pe scena. Am dat oamenilor „buna seara” si mi-au raspuns. Mereu mi-a placut sa fiu pe scena in fata unor oameni care nu au parte de evenimente foarte des. Sunt mai sinceri, mai deschisi, mai gata sa se distreze. Le-am explicat pe scurt ce se intamplase pana atunci, cati oameni fusesera miscati de povestea despre Pietroasele, le-am explica de concert, de artificii, de cadouri, ce sa mai… am pus lumea-n tema dom’le!

photo 2

Copiii din Pietroasele au cantat colinde, a cantat Delia (careia ii sugerez sa-si incotosmaneze mai bine dansatorii daca nu vrea sa-i pocneasca vreo pneumonie), apoi un cor de copii din Pietroasele. Apoi am facut un fel de „Copiii spun lucruri traznite” in care picii satului s-au suit pe scena si au spus poezii. Unii mai timizi, altii mai curajosi. Unul mic, de trei ani jumate era foarte hotarat sa se faca jurist cand va fi mare. L-am intrebat daca stie ce face un jurist. La care el, cu ochii mari a raspuns zambind: „Multi bani!”.

Caravana-Coca-Cola-la-Pietroasele

In cele din urma, s-au aprins luminile. Lumea s-a bucurat, au fost artificii, Mos Craciun a impartit cadouri si.. gata! Toata lumea acasa, ca a doua zi aveau treaba. Zambetul mi-a ramas intiparit pe fata cam tot drumul spre Bucuresti si nu doar din cauza ca eram inghetat (ca eram!), ci si pentru ca simtisem multa fericire in jurul meu.