Stephane Audeguy – „Teoria norilor”

Sa ne-ntelegem. E o carte pe care am terminat-o exact inainte sa inceapa iuresul ultimelor zile. Dar, evident, n-am avut timp sa scriu despre ea. Cartea asta are oricum intarzierea adanc amprentata in destinul ei. Ana Calin mi-a zis de ea atunci cand a citit un post mai vechi de-al meu despre o alta carte. M-a intrebat daca as vrea sa o citesc. Eu am zis un DA hotarat. Si asa a ramas. Drept pentru care Ana, fata constiincioasa, a adus cartea la munca, unde a prins cu nadejde si abnegatie praf timp de cateva saptamani bune. Am uitat eu. A uitat si ea. Pana la urma Ana si-a adus aminte. „Ba, mai vrei cartea aia?”, „Aoleoooo! Da!”. Si uite-asa a ajuns la mine. Am citit-o pe nerasuflate. Iar acum, implinindu-si mai departe destinul, asteapta cuminte pe bancheta din spate a masinii mele sa-mi aduc aminte sa i-o restitui proprietarei.

teoria-norilor

Carte e ciudata rau. Norii sunt un pretext si nimic altceva. Adica poti spune ca e o carte despre nori. In rest, insa… E o carte facuta din cioburi de existenta ale unor omeni ale caror priviri s-au ridicat din diverse motive spre nori. Un quaker modest si habotnic, un om de stiinta riguros care se transforma intr-un globetrotter obsedat de sex, un copil adoptat care se transforma intr-o otreapa decazuta si mai apoi intr-o mama asezata, totul inseilat in povestea muribunda a unui creator de moda japonez cu o copilarie reprimata, care angajeaza o bibliotecara onanista si cam naiva.

Deci da. E o carte care da pe dinafara de fantezie. E zemoasa ca o piersica aproape rascoapta. Cu toate astea, atunci cand o termini, stai si te intrebi zambind tamp, dar satisfacut… whaddafuck?

    1. Runn3r 3 iunie 2009
    2. Ioana 3 iunie 2009
    3. sailor moon 4 mai 2010
    4. danfintescu 8 mai 2010

    Add Your Comment

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.