Tell-tale ; Poveste fatala

Am vazut filmul si nu pot spune ca m-a dat pe spate. Stati, nu va ambalati. Ca nici nu pot zice ca e un film prost. In fond si la urma urmei, e bazat pe unul din miturile oarecum dovedite: unii dintre receptorii unor organe donate preiau o parte din trasaturile de caracter ale donatorilor lor. Cum inima este unul din organele cu o puternica simbolistica, e normal sa te astepti sa e cam intample ce s-a vazut in film.

Pe de alta parte insa, mi se pare un film nerealizat pe deplin. Eroul principal: tata singur, cu o fetita cu probleme genetice, tip dragut si timid, visul oricarei femei cu o familie ca ideal in viata. Tipul asta se transforma intr-un ucigas inconstient si razbunator. Pai, taicutule, avea de unde sa cada omul asta ca sa ne surprinda prin transformarea lui. Cu toate astea, latura lui intunecata, adica tocmai aia care ne interesa, nu e indeajuns exploatata. In schimb ne este aratat el ca baiat bun, speriat de ce i se intampla, blocand comunicarea ca un copil de 5 ani. Asa ca hiba filmului este ca nu e indeajuns de dark.

Iar in sprijinul sprancenei mele ridicate vine si ideea ca la baza acestui film sta o poveste de Poe, care, dupa ce ca l-a inventat, ramane si acum unul dintre cei mai tari autori de horror din lume. N-am citit povestea, in care un criminal innebuneste din cauza unor batai de inima pe care le aude, insa adaptarea ei moderna cu siguranta ca pare un basm de adormit copiii pe langa original. Ma documentez si revin.

In rest, filmul e bloody… Chirurgical de bloody, ceea ce determina unele din cele mai puternice reactii in randul publicului, am remarcat eu… Jucat acceptabil… Nota de trecere, dar nu mai mult.