The Amazing Spiderman 2

amazing spiderman 2

Demult de tot, când văzură americanii că un film are succes, s-au gândit ei cum mai pot mulge un pic de cash dintr-o vaca deja lansată pe orbită și așa le-a venit ideea să facă sequeluri. Ideea, de fapt, nu e nouă. Provine din literatură, unde autori mari au publicat încă din cele mai vechi timpuri trilogii si tetralogii. Motivația nu era, în ceea ce-i privea scriitori, una financiară, ci mai degrabă fizică: era complicat să scrii o singură carte în zece ani, o carte care, odată tipărită, ar fi cântărit cât de-o hernie. La fel și în ceea ce privește unele filme, a căror acțiune s-ar întinde peste prea multe ore. Doar că, evident, s-a ajuns și aici la aberații precum al doilea volum din „Pe aripile vântului” scris de cu totul altcineva (în ceea ce privește cărțile) sau încrengătura temporală total haotică prezentă în mai toate marile serii de filme de la „Războiul stelelor” încoace. Avem prequeluri după sequeluri pentru ca, doar un an mai târziu, scenariști de la Hollywood să dibuiască într-unul din episoadele deja lansate un fir epic secundar numai bun de transformat în alt film. Trăim în epoca în care ni se comunică de la bun început că vedem un film al cărui sfârșit (probabil; că nu știi când se prelungește contractul cu încă o serie) va fi difuzat peste câțiva ani.

Rețeta e simplă. Un om care a văzut un film cu Spiderman și i-a plăcut va merge aproape sigur și la al doilea. Apoi calitatea propriu-zisă a filmului nu prea mai are importanță. Lumea merge din inerție, pregătită să vadă filme mediocre la modul general, dar grandioase ca efecte speciale, cu bugete obeze hrănite abundent de profiturile episoadelor anterioare. Nu mă lamentez. E o rețetă care funcționează și care mă are și pe mine drept client. Bașca faptul că există și excepții în care a doua sau a treia parte a unei astfel de serii a fost colosală. În plus e pasionant (cel puțin pentru mine) să urmărești găselnițele scenariștilor si ale regizorilor pentru a reuși, totuși, să surprindă cât de cât un public care vine la cinema știind deja la ce să se aștepte.

De ce toată teoria asta? Păi pentru că despre altceva nu prea am a scrie la filmul ăsta. Da, apreciez mult doza crescută de umor a personajului interpretat de Andrew Garfield. Mărturisesc și că Emma Stone îmi place mult mai mult decât precedenta iubită de gândăcel. Jamie Foxx
face un rol negativ foarte bine închegat și destul de convingător. Au fost câteva momente în care am râs, altele care m-au dat pe spate ca efecte speciale.

Este ăsta oare cel mai bun Spiderman? Nu știu ce să zic. Pentru mine cel mai tare rămâne, cred, cel văzut la Cinema Favorit pe vremea lui Ceașcă, având ochii de copil măriți de fascinație. La fel cum James Bond pentru mine este Roger Moore și nimeni altul. Dar hai să nu devenim melancolici. Pentru că oricum Spiderman, Superman, X-men există de dinainte să ne naștem noi și cu siguranță vor „trăi” mai mult decât noi.