The American

Ba, treaba nu-i usoara cu filmul asta… Pentru ca el incearca si, intr-o masura destul de mare reuseste, sa fie altceva. Sa fie altfel. Sa fie “un american” foarte europenizat. Are o imensa hiba. Dar despre asta vorbim cand trebuie, adica la sfarsit.

Filmul are cateva chestiuni foaaarte misto. Cadre, tata. Are niste cadre studiate cu atentie, minutiozitate. Are cadre de trecere cu rima peste minute bune. Are cadre frumoase care iti lasa timpul sa le admiri. Are cadre simetrice, de profunzime, de detaliu,  toate contstruite cu o migala de care nu prea mai e timp in zilele noastre. Ce sa mai incolo si incoace, la capitolul imagine, filmul e unul din cele mai bune pe care le-am vazut in ultimii ani. Si nu cred ca exagerez.

Acuma, io am mai zis ca mi-s fan Clooney. Ca-mi place de el foarte mult, chiar daca, probabil pentru ca a fost descoperit destul de tarziu, e oleaca liniar in abordarea rolurilor. Felul in care rezolva insa fiecare partitura ma face sa-l admir. Are talentul si creierul necesare unui actor ca el sa fie in stare sa joace rolul aducandu-l la el. De data asta, mai vadeste o bucatica de talent pe care nu o vazusem inca la dumnealui: stie sa taca. Rolul pe care-l joaca, de lup singuratic, batrior si paranoic, nu e unul usor. Pentru ca nu are multe vorbe de care sa se agate. Nici multe personaje cu care sa relationeze. Cu toate astea, vazandu-l pe Clooney ducandu-si viata ciudata in micul oras italian, ajungi sa-i auzi gandurile, exprimate prin gesturi sau priviri. Sa asta nu-i putin lucru.

Inca o chestie de laudat la The American sunt ele. Asasina Violante Placido, inaccesibila si rece, dar sexy rrrrrau, la care se adauga un bucata curva putin trecuta, interpretata de Irina Bjorklund. Amandoua actritele arata foarte bine si asta ajuta filmul mult. Il fac mai usor digerabil.

Cu toate astea, tot ce-am zis de bine pana acum se duce pe apa sambetei din cauza scenariului. Te prinzi ca arma pe care a comandat-o fata aia e ca sa-l dileasca pe Clooney undeva, cam pe la mijlocul filmului. Si hai ca asta nu ar fi mare lucru. Dar finalul aduna toti mucii din Italia si da cu ei intr-o fasole a carei sorginte va las sa o alegeti. E ingrozitor cum el vine sangerand la volan sa moara in bratele ei. Uite-asa iubirea ei de curva ramane neimplinita, iar lui i se intampla cea mai temuta moarte: de propria arma. Iti vine sa arunci cu restul de popcorn de mocheta si sa urli: “hai, frate!!!”… Adica, inteleg ca au vrut sa fie altfel pana la capat, deci fara happy-end. Da’ chiar cred ca se putea mai bine decat ca intr-o telenovela bulgareasca de mana a treia.

Mult am scris. Concluzia: nu e un film pentru bizoni.