The Bag Man

afis-the-bag-man

Mie mi-a placut filmul asta. Mult. Gata. Puteti sa radeti in hohote, sa ma luati la misto, sa dati cu pietre… Sa faceti ce vreti voi. Pricep cam toate motivele din lume pentru care afirmatia cu care mi-am inceput articolul ma pune intr-un total si iremediabil dezacord cu voi. Si e ok. Nu este genul de film pentru care sa lupt. Nu pentru ca nu ar merita, ci pentru ca, intr-un astfel de caz, conteaza doar daca accepti propunerea de conventie pe care ti-o paseaza dom’ regizor sau ba. Iar de-i „ba”, nu comentez.

Demult nu mi-a mai fost dat sa merg la un film in al carui titlu distribuitorul sa-si fi bagat nasul de poet ratat si pe care sa-l fi cadorisit cu o traducere plina, da’ plina ochi, de neinspiratie. „The Bag Man”, adica omul cu geanta, este un titlu simplu, potrivit. Nu. Oamenii astia tin neaparat sa se dea in stamba si sa o arda plini de un suspans bun de „Racheta alba” cu un titlu de doi lei: „Arme, crime si… O geanta”. Pe bune?! Puncte de suspensie in titlul unui film? Cam cum?! Bine ca n-au pus si un emoticon.

IMDB-ul l-a ars cu un 5.2 usturator. Acum cateva zile discutam cu un foarte bun prieten al meu despre acest film si el imi spunea ca i s-a parut o aiureala. N-am putut sa nu fiu de acord cu el. Asa-i. Este o harababura intortocheata si ciudata filmul asta, insa atmosfera pe care el o creeaza, partiturile genialoide pe care le-a avut pentru John Cusack si Rebecca Da Costa (frumoasa rrrau fata asta), plus rolul „lou-cypheric” in care l-a lasat sa se joace pe De Niro sunt motivele pentru care mie mi-a placut.

Timpul se dilata intr-o noapte cam fara sfarsit. O noapte in care eroul principal isi tot asteapta angajatorul pentru a duce la bun sfarsit o misiune despre care nu stie mare lucru, insa care il aduce prea des in situatia de a matrasi pe careva. Desi la inceput totul pare un haos fara cap sau coada, treptat itele povestii incep sa teasa un joc diabolic, demn de „Saw”. Cel care trage sforile, omul puternic si avut, se tot lasa asteptat. Nu doar De Niro mi-a adus aminte de „Angel Heart„, ci si Cusack, in rolul sau de cobai al unui test al carui subiect nestiutor este.

Ce reuseste David Grovic, regizor incepator din cate am reusit eu sa ma prind, sa creeze este atmosfera. E cel mai coerent lucru din film. Si da, voi admite ca fiecare cadru respira a Tarantino. Insa e o copie onorabila. Umorul violent sau violenta haioasa (ca nu stiu cum sa zic mai bine) sunt si ele tot pe limba lui nea’ Quentin. Dar si ele au coerenta si continuitatea unei copii demne de a fi vazuta.

Daca veti incerca sa vedeti filmul asta, nu plecati de la ideea ca e un film de actiune. Inainte de toate scenele cu pumni in gura si gloante peste tot, trebuie sa intelegeti ca e un film absurd. E o situatie extrem de dramatica, in care niste oameni ajung fara sa stie exact cum si de ce, o situatie din care se naste un talmes-balmes de intamplari.

Eu l-as revedea oricand. Dar nu ma supar daca voua nu v-a placut.