The Color Run – București – 26 aprilie 2014

color run 5

Hai să ne uităm unii la alții și să recunoaștem: nu suntem un popor de sportivi. De cum ajungem destul de mărișori pentru a putea chiuli, sportul este ora care ne cade prima victimă. Nimeni nu ne vâră în căpșoarele de copii-adolescenți zănatici ideea că avem nevoie să ne mișcăm pentru a putea face față sedentarismului cronic al vieții moderne. Avem o nesăbuită poftă de orice e de papa și ne face rău. Iar după o săptămână de prăjeli, porc, shaorma, mici, ceafă, ciorbă de burtă și alte bunătăți, e cam greu să-ți vină cheful de mișcare.

Cam astea erau gândurile care mi se plimbau prin creier atunci când am aflat că, împreună cu amicul OLiX, voi fi pe scena The Color Run România, un eveniment unde trebuie să dai bani ca să fugi 5 kilometri într-un parc unde, din loc în loc, niște cetățeni te împroașcă din cap până în picioare cu praf colorat. Mă așteptam ca participarea să fie slabă spre inexistentă, înscrișii urmând să fie aceiași câțiva „Don Quijoți” care propovăduiesc în deșert principiile unei vieți sănătoase.

color run 1

Deși nu am avut cum să alergăm, evenimentul ăsta a reprezentat și pentru noi un efort fizic considerabil și-am să vă explic imediat de ce. În primul rând pentru că noi pe scena din Parcul Tineretului din București am venit direct de la Cluj-Napoca unde, cu o noapte înainte, avuseserăm de animat o noapte întreagă într-un club. Cu 4 ore de dans acolo, 2 ore dormite pe repede înainte la hotel și incă vreo două moțăite chinuit pe scaun, în mașină, eram orice numai fresh nu atunci când am ajuns la scenă. Al doilea motiv au fost color-runnerii.

color run 4

Au fost câteva mii. De toate vârstele. Atunci când am deschis pentru prima oară microfonul și am vorbit, reacția pe care am primit-o din partea publicului a fost ca o injecție de adrenalină pură. Din secunda aceea am avut un zâmbet pe față, unul larg, care nu m-a părăsit nicio secundă din cele mai bine de 5 ore pe care le-am petrecut pe scenă. Asta pentru că niciodată până acum nu mi-a fost dat să văd atâția oameni fericiți la un loc. Oameni care veniseră acolo să se distreze, uitând de orice fel de diferențe dintre ei, de orice fel de stres sau de necaz. Am dansat împreună cu ei, uitând total de oboseală.

color run 2

Răspundeau muzicii si animației cu sufletul deschis. Erau atenți unii cu alții, se ajutau, se îmbrățișau fără să se cunoască. La început, înainte de cursă, deși erau cu toții îmbrăcați în alb, oamenii păstrau destul de etanșe grupurile în care veniseră de acasă. Dupa ce au alergat cei 5 kilometri, deși erau colorați diferit, acele mii de oameni erau o singură gașcă. Un grup mare de prieteni pe care îi unea descoperirea simplă a bucuriei copilărești ca e tare fain să alergi și sa te joci cu pudra colorata; să dansezi pe orice fel de muzică, să cânți, uitând de frica ancestrală de ridicol a românului. Toate mâinile se ridicau în aer deodată. Săream cu toții, în ritm, râzând cu gurile până la urechi. Aruncam în aer cu pudră colorată bucurandu-ne ca niște copii de norul colorat care ne făcea să arătăm apoi ca niște zugravi loviți de streche.

color run 3

Dacă mă va întreba cineva vreodată ce înseamnă The Color Run, am un răspuns format dintr-un singur cuvânt: fericire. În cea mai pură si simplă forma a ei – generată de o copilărie născătoare de zâmbet și de amintiri pe care, orice s-ar întâmpla mai apoi, le vei ține cu tine pentru tot restul vieții. Iar ele te vor ajuta să-ți aduci aminte că nu e greu să fii fericit. Trebuie doar să ai sufletul deschis.