Relatia mea cu strumfii dureaza de nici mai mult, dar nici mai putin, 30 de ani. Prima si prima data i-am vazut, cu ochi mariti de mirare albastra, in paginile revistei Pif. Stiam benzile desenate din revista aia pe dinafara. E adevarat ca, pe atunci, ei si Rahan se numarau printre aia care nu imi placeau cine stie ce.
Ne-am reintalnit vreo 3-4 ani mai tarziu, cand “l”-ul galgait bulgareste din pronuntia numelui “Gargamel” ma facea de fiecare data (aproape, hai sa nu exageram) sa rad. Vecinii si prietenii nostri bulgari, care aveau televiziune mai multa si de calitate superioara, i-au tot difuzat o vreme. Atunci chiar mi-au placut.
Ii am si pe un tricou. Mov. Sunt incolonati toti acolo. Am tricoul demult. Si s-a rupt putin, undeva, jos, la tiv. Dar il port in continuare pentru ca imi place mult. Si imi aduce aminte de o perioada a vietii mele in care am fost foarte fericit.
Si cand am mers sa vad filmul asta eram intr-o alta fasie fericita de viata. Si asta a fost foarte bine. Pentru ca asta este un film de vazut cu zambetul pe buze. E american pana in maduva personalitatii fiecarui personaj in parte. E asa cum te astepti sa fie si nimic mai mult. E moral, e drept, e albastru. E smurf!
Hank Azaria, adica Gargamel, mi-a placut mult ca rol. Comic si caricatural. In schimb “ea”, adica Jayma Mays, arata de parca se mira non-stop. E clar ca si-a spus ca joaca intr-o poveste pentru copii, asa ca s-a gandit ea, probabil… zic si eu cu rautate, ca da bine sa aiba ochii maaaaari. Ea fiind oricum o copie a lui Goldie Hawn, are ochii mari si in varianta standard.
E un film de adus zambet.
Azazel rulles…mai ales cand rade!
daca ai iphone…descarca jocurile cu ei…sunt super frumoase 🙂
eu le joc de muuuult si imi plac la fel de muuuulttt….
@Irina Dap. Corect. Uite ca de pisica am uitat sa zic! Mare dreptate ai.
@Andro Am zis ca asa fac! 🙂
Haios merita vazut
“La la la-la-la
Sing a Happy Song!”
Strumfii sunt geniali iar filmul adorabil.
In mod surprinzator, nu mi s-a parut un film american pana in maduva oaselor,probabil si pentru ca l-am vazut dublat in olandeza si avand chiar si cantecele schimbate. De obicei refuz sa vad filme dublate, dar pentru Strumfi am facut o exceptie in special pentru ca ei practic s-au nascut in spatiul belgian-olandez. Si chiar mi s-a parut ca vazut in conditiile astea am simtit mai bine elementele ne-americane din film (cum ar fi folosirea aceluiasi cuvant pentru o groaza de situatii care n-au nici o legatura unele cu altele – si in olandeza exista un cuvant pe care il poti folosi de fiecare data cand vrei sa definesti ceva si nu stii cum).