There Will Be Blood

Am fost la film saptamana trecuta. Chiar la doua filme. Insa postez de-abia acum, din cauza de program frizant de isterie. Le iau in ordine cronologica. Primul a fost asta.

Despre Daniel Day-Lewis am o parere geniala inca de la primul film pe care l-am vazut cu el, The Gangs of New York. E genul de actor care ia rolul si scoate absolut tot ce se poate scoate dintr-un rol. Iar lucrul asta se intampla si in There Will Be Blood.

E un film foarte darnic din punct de vedere al scenariului. Goana dupa petrol simplifica mult viata si dadea nastere multor situatii limita. Felul in care evolueaza insa dl. Plainview (Daniel Day-Lewis) constituie o adevarata saga. Filmul e poate putin prea lung. Mai ales inceputul, care treneaza intrucatva. Lui Paul Thomas Anderson nu-i e frica de cadrele lungi, lipsite de vorbe. Cu timpul, cand filmul te prinde bine si te tine acolo cu niste brate puternice si negre de petrolist, cadrele astea nu te mai frapeaza. La inceput insa iti tot vine sa te intrebi daca nu cumva ai gresit sala si esti la cinemateca, la un film rusesc, ceea ce a determinat publicul tinta principal de la movieplex sa se fosgaie protestatar in scaune.

De remarcat tanarul Paul Dano, care face un rol (oarecum dublu) de exceptie. Iar ultima secventa intre el si Daniel Day-Lewis este colosala. Iar tanarul ii face fata excelent marelui actor, care se desfasoara cu o forta aproape supra-naturala. Ultima secventa din filmul asta sunt sigur ca se va studia de acum incolo in multe scoli de actorie, pentru prestatia oricaruia dintre protagonistii ei.

N-are nici un rost sa ma apuc sa povestesc ceva din filmul asta, pentru ca e ca si cum vecina de la 2 ti-ar povesti Hamlet la coada la intretinere.