Thor – The Dark World

thor-the-dark-world-poster-natalie-portman-chris-hemsworth

Fac parte dintre cei care sunt convinsi ca principalele caltitati ale filmelor cu Thor sunt Natalie Portman si faptul ca l-au convins pe Sir Anthony Hopkins sa joace. Pot fi notele de pe imdb oricat de mari, eu nu ma las impresionat. Nu o spun cu rautate, pentru ca asta ar insemna ca imi bat singur un cui in piept de care agat o pancarta cu „Sunt atat de prost incat ma duc la a doua parte a unui film, desi prima nu mi-a placut.”

Intru lamurirea unui cititor putin suparat al blogului de fata, care mi-a lasat un comentariu la un articol anterior: faptul ca un film nu ma impresioneaza sau ca sesizez pe undeva niste hibe, asta nu inseamna ca filmul nu mi-a placut deloc. Cand ceva ma zgarie pe retina, apai recunosc. Nu ma folosesc de eufemisme gen ” nu m-a impresionat”, „a fost… interesant” etc. O zic verde in fata, cata vreme mai putem zice orice ne trece prin cap.

Carevasazica Thor 2 mi-a placut, insa nu m-a impresionat. La fel si prima parte despre care, nu stiu exact de ce, observ ca n-am scris recenzie, insa de vazut am vazut-o. E un film la care baieteii au parte de efecte speciale decente, de un story care sa le rascoleasca aspiratiile adolescentine de super-erou, au Natalie Portman si (pentru cei carora le plac mai mult razboinicele) Jaimie Alexander, o printesa Sif sexy si rrrrrea. Fetitele se pot bucura de barbatia in stare bruta, cu voce de bas cu tot, Chris Hemsworth, pe care mamica lui pare sa-l fi nascut ca sa fie super-erou in filmele de la Hollywood, dar si de frumusetea malefica a lui Tom Hiddleston, Loki, caruia atata de bine-i sade palid si cu plete (dupa cum auzit doua voci cristaline chicotind printre rontaituri de popcorn in spatele meu la cinema).

Sa lasam la o parte faptul ca au americanii au facut din harta metroului londonez cam ce a vrut muschiul lor, intru indignarea futila a mii de britanici scandalizati care probabil ca au si uitat sa-si bea ceaiul de nervi in acea zi. Sa trecem in zbor, agatati de coada ciocanului si peste povestea previzibila, peste basibuzucii prea urati, prea prosti si prea lacomi (old-school adica). Cu ce ramanem? Cu un film ok, pe ici pe colo chiar amuzant, de vazut cand ai chef sa-ti lasi neuronii sa se destinda si ochiul sa se bucure.