Acum multi ani, pe vremea cand banii pe care ii aveam in buzunar variau de la suficienti pentru un pachet de tigari si o cola si 0, aveam prieteni. Nu multi, dar aveam. Unul dintre ei chiar asa mi-a scris, la un moment dat, pe o felicitare de ziua mea: “La multi ani, PRIETENE!!!”. Cuvintele n-au fost niciodata atuul acestui om. Dar am inteles ce avea sa-mi spuna. Am inteles atunci si l-am dezamagit mai apoi, cand au aparut carduri, salarii, facturi in viata mea. I-am fost unul din cei mai buni prieteni. Acum nu mai sunt. E vina mea, dar nu asta conteaza. Nu despre asta vreau sa vorbesc aici, pentru ca, oricata cenusa in cap mi-as turna, au trecut prea multi ani in care am trait vieti neintalnite ca sa se mai poata lega lucrurile asa… ca inainte.
Asemeni lui, uitandu-ma in trecut, vad o multime de oameni. Pe unii i-am tradat, altii m-au tradat, de altii m-a indepartat pur si simplu viata. Ii vad pe facebook… pe strada… cine stie pe unde si cand si imi aduc aminte de ore, zile, saptamani, luni, ani pe care i-am petrecut aproape de ei. Daca ma intrebai atunci cum va fi viitorul, nu mi-l puteam imagina fara ei. Traim in epoca in care totul devine perisabil: muzica, filmele, masinile, casele, mancarea… tot. Toate sunt facute sa dureze putin si sa fie schimbate repede. Ca sa rulam banii. Nu mai cumparam masini care sa ne tina o viata, nu mai luam un corp de biblioteca pe care il vor mosteni copiii nostri, exista mancare cu termen de valabilitate de 3-4 minute dupa ce a fost gatita.
Fara sa vreau sa va intristez neaparat, va rog sa nu aruncati pe raftul cu “perisabile” prietenia, dragostea. Oamenii pe care ii ai langa tine neconditionat sunt de neinlocuit. Cei care te cunosc si care te apreciaza nu pentru ceea ce ai devenit… sau nu numai pentru asta, ci pentru ce esti tu, in sinea ta. Pentru ce erai atunci cand ce esti acum era doar un vis. Meseria pe care o am m-a facut sa am un obraz destul de gros la sentimentalisme. Ma uit rar in trecut. Si mai rar imi regret sau recunosc greselile. Dar imi pare rau… foarte rau… dupa oameni care nu-si mai impletesc, acum, vietile cu a mea… PRIETENI!
Trăim vremuri care ne forţează să facem totul pe fugă. Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, concepem relaţii pe fugă pe care mai apoi le uităm sau le rupem.. pentru că nu avem timp să le intreţinem.
Suntem toţi, ca intr-o cursă nebună. Nu mai e loc de sentimente şi de mici plăceri ale vieţii. Tocmai ele sunt cele care ne amintesc din când in când cine suntem cu adevărat. Uităm să fim oameni, uneori. Nu-i aşa că devine trist?
frumos ……..e bine ca mai tarziu dar ai realizat greseala sau greselile pe care le-ai facut ,cu totii gresim dar nu toti avem curajul sa recunoastem ………inclusiv subsemnata.
Mda, as spune ca pentru o despartire, chiar si intre prieteni, e nevoie mereu de doi… . Cum dragoste cu sila nu se poate, nici un prieten adevarat nu te uita de tot, niciodata. Adica, treaba aia cu neconditionatul, se aplica si atunci cand tu esti un bou, si cand celalat este. Si cand tu tradezi, si cand celalalt tradeaza. Chiar si cand dispari din viata lui un timp.
Daca te-a uitat inseamna ca neconditionatul nu a existat. Sigur ca niciodata nu e prea tarziu sa spui ca iti pare rau pentru o mizerie, dar cam acolo ar trebui sa se termine remuscarile.
Prea adevarat, dar asta este viata.
P.S M-am gandit la fostii mei prieteni si totusi am lacrimi in ochi. 🙁
Se intampla uneori sa nu ai timp suficient pentru a vorbi cu toti prietenii pe care i-ai cunoscut de-a lungul timpului), cu fiecare in parte, dar daca iti sunt prieteni adevarati vor intelege si din cand in cand poate vei avea timp pentru ei (si veti reinnoi acele prietenii). Pentru o prietenie sunt foarte importante intelegerea reciproca, respectul, sinceritatea, comunicarea.
E o vorba inteleapta “be the change you wanna see in the world” :). Ca atare, cu toate ca ai specificat ca iti recunosti (regreti) rar greselile, tot e ceva. Prin acest articol ai facut asta, ai dat de inteles (oarecum) ca iti pare rau dupa anumite persoane si ai vrea sa se schimbe lucrul asta candva, cred eu.
Fii tu insuti, prietenii adevarati te apreciaza pentru asta. 🙂
Mi se aduna lacrimile in barba si nu stiu cum sa le opresc…sa ma ajute cineva! Filingelile astea nu cred ca mai pot impresiona decat niste fete cu ochelari, putin grasute, care desi nu mai sunt la liceu, scriu poezii si care au ca unica viata personala vietile prietenelor lor.
Tu nu ai avut si nu ai prieteni decat unidirectionali, adica ei cu tine da, tu cu ei nu.
Nu-mi sta in fire sa-mi bag nasul in treburile oamenilor si cu atat mai putin sa-mi dau cu parerea pe un blog public, dar nu m-am putut abtine cand am vazut asa ceva, iar daca este un fragment dintr-o opera de fictiune pe care te pregatesti sa o publici, imi asum rolul de “penibil”, intrucat nu mi-am dat seama de acest lucru.
Te rog sa ma ierti daca ti-am adus o cat de mica atingere imaginii prin acest comentariu, dar sincer, repet, nu m-am putut abtine.
@Alexandra Gavrila Nu e trist. E pur si simplu asa cum e. Depinde doar de noi sa alegem sa fim altfel.
@diana Stii ca sunt aproximativ 3897 de clisee cu care as putea lovi aprig in dumneata acum… dar ma abtin. 😀
@irina Sunt intru totul de acord cu tine. Exceptie fac anumite ceasuri tarzii de seara… 😉
@isabela Ai dreptate in ceea ce spui acolo. Cu toate astea, e tare greu sa te tii de principiile pe care tu le enunti.
@vlad Lacrimile din barba le-ai putea opri varandu-ti adanc degetelele in ochi. Dar adanc de tot… pana la radacina. Iarta-mi urarea. Faptul ca tu ai sensibilitatea unei telecomenzi obisnuita cu iz de bere si seminte si butoanele care corespund canalelor sportive tocite, nu inseamna ca asa este si restul lumii.
Nu prea inteleg de unde stii tu atat de bine ca eu n-am fost prieten cu nimeni pana acum, dar inteleg perfect de ce nu-ti sta in fire sa-ti bagi nasul pe bloguri publice: pentru ca risti sa-ti fie umplut de bors, chiar daca doar virtual. 🙂
Singura atingere pe care ti-ai adus-o a fost una dezmierdatoare propriei tale frustrari mocnite. Sper ca te-ai simtit bine. La mai mare, daca te tin curelele!
Evident, nimeni nu e perfect. Stiu ca e greu sa te tii de anumite principii.
Tocmai de asta am spus de intelegerea reciproca, de exemplu. Se intampla sa gresesti uneori fata de cineva drag fara sa ai neaparat intentia asta, fara sa iti dai seama pe moment. Cine iti e prieten cu adevarat trece (sau incearca sa) treaca peste acea greseala.
Aici intervine iertarea, nu toti au puterea de a ierta sau de a trece peste un moment neplacut, inclusiv peste faptul ca pentru o perioada a fost neglijat (ma refer la acei prieteni de care ai scris in acest articol).
Cat despre ce a scris Vlad Radu, ce sa zic. 😐 Sorry daca sunt (sau par) dura prin exprimarea parerii, dar mi se pare penibila ironia lui. Mai bine te abtii de la a comenta decat sa scrii asemenea aberatii, Vlad. Vei spune ca nu e blogul meu si ca exagerez, poate. Eh, nu ma intereseaza parerea ta. Din moment ce am vazut comentariul tau, imi pot “spune” punctul de vedere. 😉
Adevarat… viata noastra se schimba, DAR NOI NU TREBUIE SA SCHIMBAM STATUTUL NOSTRU DE “OM”. Tot ce e material se schimba, absolut tot, dar SENTIMENTELE NU… ELE POT FI, UNELE BUNE SAU RELE… NU POT FI ” ASA SI ASA”… MULTI SE AMAGESC SINGURI, CREZAND CA DACA AU BANI SUNT FERICITI, CREZAND CA AU “PRIETENI” IN JUR (care de fapt au un singur interes) si lista ramane deschisa… Din pacate in lumea de astazi unii “au uitat sa fie oameni” si ce e cel mai tragic ca nu isi dau seama… si sunt din ce in ce mai multi… binele pe care l-ai primit candva il uiti … de ce? pentru ca de fapt “ai uitat sa fi om”… insa raul pe care l-ai primit candva NU O SA IL UITI NICIODATA, ORICAT AI VREA… DE CE? … APOI ITI VEI DA SEAMA DE LUCRURILE “PE CARE LE-AI OMIS SI LE-AI INDEPARTAT, UITAND SA MAI FI OM”…
Yup.
Tocmai din cauza asta cred ca m-am retras intr-un coltisor linistit. S-ar putea numi chiar “viata la tara”. Aici conteaza ceva mai putin banii, imbracamintea, pozitia. Mai importanta este familia, sprijinul, prietenia; oamenii din zona asta, chiar daca sunt considerati reci si neprietenosi, odata ce te-ai imprietenit cu ei, ii ai probabil cam toata viata alaturi. Ceea ce putem spune despre foarte putini pe care ii credem prieteni. Tata spunea, daca ai noroc, o sa ai 2-3 prieteni buni in toata viata ta. Toti ceilalti vin si pleaca. Trist…