Și abia am scris în articolul despre Omul “Păiangăn” cum că filmele în serie p-aci și pe dincolo, că iată cum dădu altă serie peste ochiul meu de cinefil amator. Drept pentru care am vaga impresie că postul ăsta va fi al naibii de scurt.
Carevasăzică îmi place foarte mult ideea de a muta acțiunea în anii ’60 și admir imensul efort de scenografie, machiaj, decor și garderobă. “X-Men – Days of Future Past” e unul din filmele cele mai bune ale seriei și, pentru că evident că n-aveți de ce să vă încredeți în mine, iaca și dovada: 8.4 pe IMDB nu-i deloc de colea. Pân’ la urmă, oamenii s-au străduit. Au întors scenariul frumușel, etapa din ’60 e plină de umor, aia din prezentul-viitor e sumbră de până și Bacovia pare un text de reclamă la pastă de dinți. Efectele speciale sunt la calitatea așteptată de la coșcogea producție.
Cât despre distribuție… să avem pardon! Da’ n-ai cum s-o dai în bară așa: Hugh Jackman (care e un Wolverine cam lipsit de expresivitate după părerea mea), un James Xavier tinerel interpretat excelent de James McAvoy (cu tot cu dramă interioară și sarcasm britanic), Halle Berry (care fie apare prea puțin și doar noaptea, fie tot bine arată și la 48 de ani), Evan Peters (Quicksilver) care este cel mai haios personaj din film și care, spre enervarea tuturor are un rol mult prea mic pentru cât de cool e construit. Ian McKellen (batrânul Magneto) și Patrick Stewart (care pentru mine, oricât de Professor X ar fi, tot Captain Picard rămâne) au roluri mititele și serioase, da’ parcă tot te bucuri să-i vezi acolo. Și aștia nu sunt toți. Vă mai las și pe voi să-i descoperiți.
Dacă până acum nu te-a convins seria, filmul ăsta poate fi un motiv foarte bun să te facă să vrei să le vezi și pe celelalte.
