Dintr-un anumit moment al vietii, ne dam seama ca, de fapt, fiecare decizie pe care o luam ne afecteaza cam tot ce urmeaza dupa decizia respectiva. Epifania asta nu apare la o anumita varsta. Ba, intre noi fie vorba, la unii nu apare niciodata. Poate ca astia sunt fericitii. Noi, ceilalti, muritori de rand, odata ochii deschisi, lepadam copilaria vrand nevrand. O lasam in spate, acolo, in directia spre care vom privi de multe ori cu jind.
Dar nu vreau sa devin nostalgic. Bine, oricum e prea tarziu, dar nu despre nostalgii adolescentine vreau sa scriu. Ci despre procesul matur al luarii unei decizii. Probabil ca maturitatea prin asta s-ar putea caracteriza. Victoria lui “asa trebuie” asupra lui “asa vreau”. Doar ca… victoria asta nu este una definitiva. Ba cateodata invingatorul se transforma in invins si paraseste o vreme arena.
Cu cat aduni mai multi ani in viata, cu atat faci mai putin lucruri pe care le vrei, pentru ca toate cele care trebuie facute iti mananca din ce in ce mai mult timp. Cu siguranta ca asta nu este o regula general valabila. Exista si rasfatati ai sortii, care reusesc sa ajunga sa trebuiasca sa faca fix ce le place. Exista altii, si mai norocosi, care nu TREBUIE sa faca nimic toata viata, pentru ca au avut o familie baftoasa, in care una sau mai multe generatii s-au sacrificat facand ce trebuie pentru ca toti celilalti sa faca fix ce vor. Dar cei mai multi dintre noi fac ce vor o vreme, cea mai frumoasa din viata, dupa care incep sa-l ia pe “trebuie” in brate din ce in ce mai strans.
Cu toate astea, fiecare decizie pe care o ai de luat intra intr-nu soi de batalie. Sau, ca sa fiu sincer, nu stiu daca si la voi e la fel, insa la mine asa se intampla. Stiu ce TREBUIE facut, am toate argumentele pentru asta, dar… se intampla ceva. La un moment dat, fara sa-mi dau seama, apare gandul. Cei religiosi vor spune ca e Aghiuta. Altii ca e doar copilul din mine care tanjeste dupa putina suprematie. Ce e ciudat, insa, este ca gandul asta parazitar, firav la inceput, creste imediat ce-i dau un pic de atentie. Creste, capata o voce din ce in mai mieroasa, argumente, ba, daca imi pierd prea mult timpul cu el, incepe sa-mi dea si filme despre cat de bine e sa NU fac ce trebuie.
Acum vine intrebarea mea: cum e mai bine in viata? Sa faci doar ce vrei? Sa faci doar ce trebuie? Sau sa adopti o dulce cale de mijloc, in care “trebuie” si “vreau” se succed binisor in rolul de conducator suprem la procesul tau decizional?
Raspunsul meu: Nu exista solutie. E cum ti-e scris. Daca faci doar ce trebuie, se cheama ca nu “prea ti-ai trait viata”. Daca faci doar ce vrei, se cheama ca esti un neispravit. Iar daca faci cate putin din amandoua, s-ar putea sa dai gres la ambele. Cum e mai bine… “singur zeul o stie”…
Voi?
Dane, dupa cum am si scris… tu esti un spirit liber 🙂 Tu esti ok cand zbori. Cred ca ai puterea sa intelegi ce vreau eu sa spun prin asta.
:))) putin echivoc comm-ul tau. dar se trag concluzii magulitoare din el, deci cred ca suntem ok.
Tre‘ să ai puțin noroc ca să faci doar ce vrei. Dar norocul și-l mai face și omul…
Daca vrea. 😀
Eu cred ca unii sunt nevoiti sa faca ceea ce TREBUIE pentru a supravietui, iar altii, cei care au de ales intre a fi “neispraviti” si a “nu-si trai viata” aleg calea de care (ei cred ca) se vor simti mandri, la sfarsitul ei. Ideea este ca ambele implica cel putin educatie, inteligenta si noroc.
Frumos raspuns. Insa… nu e chiar un raspuns la intrebarea pe care am adresat-o eu. Pe mine ma interesa ce E BINE de facut?
e bine sa faci ceea ce crezi tu ca e cel mai bine pentru tine . Chiar daca ii afecteaza si pe altii . E ca un fel de ” legea junglei”. Pana la urma … sa fim seriosi o sa iti fie mai rau daca nu vei face ceea ce vrei . Faci ceea ce trebuie si te doare sufletul ca ai facut-o . Trebuie sa te gandesti la ceea ce iti este cel mai bine , ce te face sa fi liber , sa ai deminitate si sa poti spune cu mana pe inima ” da frate, a meritat . E foarte bine !”
“E BINE” sa faci orice ca sa fii fericit .
Daca suntem sau nu capabili sa fim fericiti, fie ca facem ce “trebuie”, fie ca facem ce “vrem”, asta e alta discutie.
Eu mereu am avut un dubiu la faza cu “ce ti-e scris… “. Cred ca mai degraba ti se ofera in viata ocazia de a prinde anumite trenuri si din acest motiv trebuie “sa fii treaz chiar si atunci cand esti beat”, macar atat cat sa nu le pierzi!
Echilibrul vietii vine probabil din viteza cu care te urci in trenurile astea si din viteza de reactie la defectiunile de pe drum.
ehhe… dar trebuie sa ai grija .. daca te urci prea repede … s-ar putea sa te impiedici si sa cazi 😉