“Q – The Autobiography of Quincy Jones”

q

Quincy Jones este un imens. Unul din cele mai mari personaje ale industriei muzicale din lumea asta. Domnul ăsta le-a făcut pe toate și le-a făcut într-un mod genial. E compozitor, producător, trompetist, lider de big band, manager, om de afaceri, publisher și, mai presus de orice, un om absolut încântător, după cum recunosc toți cei care îl cunosc.

Pentru aceia care nu-s familiarizați cu domnul Quincy Jones, am câteva date statistice care să vă ajute să înțelegeți cu ce coșcogea monstru sacru aveți de-a face: a produs cel mai bine vândut album al tuturor timpurilor – Michael Jackson – “Bad”; a câștigat 25 (dooșcinci, băi, nene!) de premii Grammy; a fost nominalizat la Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră de 7 ori.

Eu am aflat că omul ăsta are autobiografie citind cartea lui Zack Greenburg O’Malley, “Michael Jackson, Inc.” Citind-o, am învățat mai multe despre industria muzicală decât în mulți ani de experiență. Dar cel mai important lucru pe care l-am învățat e că nu există succes fără lacrimi, fără sărăcie, fără sacrificiu. Quincy Jones povestește despre începuturile sale ca muzician, când împărțea cu prima lui soție o saltea în mansarda mizeră a unor prieteni. Atunci, de un Revelion în care n-a avut cântare (cel mai rău semn cu putință pentru un muzician) cei patru locatari ai mansardei au sărbătorit trecerea dintre ani împărțind tot ce aveau: un grapefruit.

E o carte pe care o recomand oricui vrea să fie “în top” de la prima piesă pe care o lălăie diletant. Quincy Jones e atât de mare pentru că a muncit. A muncit mai mult decât oricine. Și a învățat devreme de tot că în viață în general și în muzică mai ales nu ți se cuvine nimic.

Eu am citit-o pe Kindle. În românește nu cred că s-a editat. În engleză o puteți cumpăra de aici.

Citatele mele preferate din cartea asta sunt:

“Fiecare muzică își are popriul suflet, Quincy. Nu contează stilul ei, tu trebuie să fii mereu sincer cu sufletul muzicii.”

“Quincy avea o anumită atitudine legată de bani, cum că dacă trăiești ca și cum i-ai avea și faci lucrurile corect și întrebuințezi la maximum de potențial, banii vor veni.”

“- Învață să te ocupi de coborâșuri, suișurile își poartă singure de grijă, mă sfătui el. Și fii mereu corect.”

“Dacă s-ar fi apucat Quincy să scrie Infernul lui Dante, ar fi avut numărul Satanei. Știa cum să-și ducă treaba la bun sfârșit. Suna pe oricine la orice oră: Cannonball Adderley, Little Richard, mama lui Little Richard sau chiar pe Hristos însuși, dacă știa că Hristos poate să cânte la saxofon bariton și să citească o partitură. Iar dacă Isus nu știa să citească, Quincy tot l-ar fi sunat și i-ar fi arătat el cum să cânte.”

“Adevărul e că iubesc femeile – fiecare atingere, fiecare șoaptă, fiecare privire, fiecare mireasmă, fiecare strop de femeie. Pentru mine, să iubesc o femeie este una din cele mai naturale, fericite, pline de viață și – îndrăznesc să spun, religioase – acțiuni din lume.”

“Atracția băieților răi nu e deloc ceva ce a început cu rockerii sau cu rapperii. Ca muzicieni de jazz la sfârșitul anilor ’40, al nostru era teritoriul ăsta.”

“Cea mai puternică parte a seducției e deja în propriul tău suflet așteptând să apară cineva care să o descopere și să elibereze.”

“Dacă nu te iubești pe tine, nu ești capabil să iubești pe altcineva.”

“… câteodată, poate că singurul lucru mai rău decât a fi singur este să-ți dorești să fii singur.”

“- John, sunt curios. Care e punctul în care se transformă niște cântărețe obișnuite în dive?

Moment în care mi-a răspuns sec:

– La 4999 de dolari pe săptămână.”

“Toată marea muzică vine de pe o stradă de undeva. Nu e nicio diferență între caldarâmul din Viena anului 1850 și cel al Harlemului de azi.”

“acceptă cerințele oamenilor talentați și tratează-i corect și cu respect, fără să conteze cine sunt și de unde vin.”

“Trebuie să înțelegi atât business-ul cât și aspectele creative, pentru că dacă apare un manager care îți spune: fă tu muzica și mă ocup eu de afaceri, omul ăla te va face de rușine. Ignoranța în numele artei nu e niciodată justificată.”

“De fapt șmecheria e că a fi un subestimat cronic poate fi un dar.”