Bagă piesa asta!

Iaca am ajuns și la momentul în care am dat-o cu mucii-n fasole. Nu iremediabil, ci asa, la nivel de intenție. Să mă explic. Am pornit la înregistrat episodul de azi cu gândul de a face o pledoarie semi-amuzantă împotriva obiceiului unor oameni de a cere o piesă de la DJ, de la trupa de coveruri sau de la artistul care-și cântă propriile creații. Asta aveam în cap când m-am apucat de înregistrat.

Baga piesa

Dar uite că există încă adevăr în vechea vorbă despre bicicletele de la Tohani care, dacă se stricau și le dezmembrai, riscau să se transforme în mitraliere la reasamblare, dat fiind faptul că, de fapt, fabrica de la Tohani nu fabrica biciclete, ci armament. Adică eu am pornit cu ideea de am enunțat-o mai sus, dar m-am ales tot cu un podcast adresat industriei muzicale și care ajunge la o altă concluzie decât cea pe care ar fi avut-o episodul așa cum îl “văzusem” eu inițial. În fond, e normal. Pentru că, dintr-un demers educativ adresat “profanilor” s-a cernut un episod care tratează o stare de fapt a publicului de peste tot din lume, o stare de fapt care nu dă vreun semn că s-ar schimba curând.

Asemenea introducere alambicată nu cred să mai fi scris vreodată. Nu știu ce m-a apucat, zău. Ideea de bază e simplă: am vrut s-o cârmesc hăis, am ajuns cea, iar în episodul ăsta povestesc despre cum ar trebui tratat momentul “Bagă piesa asta!” din punctul de vedere al omului care pune / face muzică. Și îi mulțumesc și în scris lui OLiX pentru ajutorul pe care mi l-a dat fără să știe în acest episod.

Gata! Hai că n-a fost greu.

Play

podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:

Apple Podcast | Stitcher | YouTube | SoundCloud | Spotify | Google Podcasts

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!