Ultimul meu episod de solo podcasting, înregistrat în drum dinspre Botoșani spre București, a fost despre viitorul sumbru pe care îl prevedeam pentru evenimente odată cu venirea sezonului rece. Între timp vremea e caldă și prietenoasă pentru perioada asta a anului, dar veștile sunt cel puțin îngrijorătoare pentru domeniul evenimentelor.
Totodată, se pare că digital audio content înseamnă din ce în ce mai puțină muzică și din ce în ce mai mult orice altceva. Adică există în momentul ăsta doi stimuli care acționează brusc și puternic asupra industriei muzicale, iar efectele acestor acțiuni combinate nu cred că le poate estima cineva încă.
Pandemii, paradigme de business… toți termenii ăștia bombastici par al naibii de departe de fiecare din noi. Și apare întrebarea: dacă streaming nu, evenimente nu… eu ce fac? Ce-mi rămâne mie de făcut ca să supraviețuiesc? Ei bine, îți rămâne timp. Despre managementul lui am mai vorbit eu la un moment dat. Doar că acum s-a cam schimbat bancul cu timpul, ca să zic așa. Cu totul s-a schimbat.
Care-i tactica de aplicat pentru ca banii de la fani să ajungă la artist în timpurile astea de restriște – despre asta am vorbit. Și despre direcțiile în care ar fi bine să ne canalizăm cu toții energia și resursele. Sincer, m-aș bucura să existe oameni care să nu fie de acord cu mine și care să vină și cu argumente logice și pertinente în sensul ăsta. Pentru că doar din discuții constructive în contradictoriu cred că putem începe să înțelegem câte ceva din tot haosul care ne înconjoară.
Podcast: Play in new window | Download
Subscribe: RSS
podcastu' lu' Fintescu se aude si pe: