MUZICA – TRANSFORMAREA DIN ARTĂ ÎN PRODUS DE LARG CONSUM
În imagine: Bing Crosby
Ieri am scris despre muzică pe vremea lui Pazvante Chiorul. Dacă vă interesează un foarte pic de istorie a muzicii, găsiți linkul aici.
În engleză muzica produsă “industrial”, adică sub atenta oblăduire a unor băieți care au drept scop succesul financiar și nu înălțarea spirituală prin artă, a purtat la început numele de “pop music”. Voi folosi și eu acest termen, fără a înțelege prin el câtuși de puțin genul muzical pop așa cum îl definim noi azi. Muzica pentru mase, muzica pop, a apărut cam prin 1890. Nu avem un loc precis al nașterii, dar cunoaștem numele celor care obțin primele succese comerciale: Fats Domino, Bing Crosby, Frank Sinatra. Caracteristicile muzicii pop, așa cum a fost ea creată în acel moment, erau următoarele: să aibă o parte repetitivă, care să fie ușor de reținut și fredonat, versurile să trateze subiecte ușoare, fără încărcătură socială sau politică (dragoste, călătorii, vacanțe), cuvintele folosite să fie ușoare. Vă sună familiar aceste principii? Nu uitați că suntem prin 1920 (adică acum aproape 100 de ani).
Muzica intră într-un soi de isterie din care nu va mai ieși, de fapt, niciodată. Piesele difuzate la radio sunt cumpărate de adolescenți frenetici din magazine. Artiștii pleacă în turnee interminabile în care cântă în fața fanilor isterici fără să existe vreo noimă sau organizare. Se cântă în biserici, în restaurante, hambare, săli de teatru. Se cântă pe bani puțini, se călătorește în autocare de turneu în care de multe ori se doarme de-a valma, multe nopți la rând. Concertele cuprindeau 2-3 artiști ale căror stiluri se întâmpla să nu aibă prea mare legătură și care, pentru optimizarea costurilor, se foloseau de aceiași instrumentiști. Despre idoli ai muzicii pop putem începe să vorbim cam odată cu apariția lui Elvis Presley și a trupei Beatles. Ei au fost primii care au atins asemenea grade incredibile de popularitate și primii care au reușit să câștige sume fabuloase de bani.
În imagine: The Beatles
Evident că în urma lor s-a pornit imediat o adevărată goană după aur. O armată de oameni care s-a năpustit asupra unei abia descoperite cloști cu ouăle de aur. Și nu mă refer aici doar la cei care se visau artiști internaționali și idoli ai tineretului, ci și la oameni de afaceri dornici să obțină profituri cât mai mari într-un timp cât mai scurt. Astfel au apărut publisheri, manageri, tour manageri, booking agents, record labels… În fine, toți cei care au pus bani, timp și creier la contribuție în diverse dozaje pentru a împinge un produs muzical în față într-o piață din ce în ce mai aglomerată.
Transformarea muzicii în industrie nu a fost bruscă. De la Beatles la Britney Spears calea a fost lungă. În toți anii ăștia s-au descoperit mii de trucuri și chichițe care au permis celor din industrie să își micșoreze cât mai mult riscul de a pierde banii investiți într-un produs muzical. Și uite-așa ajungem în prezent. Nu îl voi comenta din punct de vedere al calității muzicii, pentru că îl avem în urechi zi de zi. Îl cunoaștem și de foarte multe ori refuzăm să îl acceptăm.
Mâine voi încerca să ajung la niște concluzii. Și s-ar putea să nu vă placă toate.
– VA URMA –
