Asta e a doua carte despre Prince pe care am citit-o. Dar e una care intră în niște detalii atât de… detaliate încă de la început, că imediat m-am prins că Ben Greenman, oricât de autor profesionist de biografii o fi el, e fan Prince. Și de-aci să te ții conflict interior al cărții scrise de un om în care meticulozitatea și obiectivitatea scriitorului-jurnalist se iau la trântă cu iubirea necondiționată a fanului pentru idolul său.
Rezultă o carte extrem de riguros alcătuită, în care până și atunci când îl descrie pe Prince în cele mai negre etape ale egocentrismului și setei sale de control, iubirea fanului răzbește printre rânduri. Însă Ben Greenman nu se ascunde după deget. Recunoaște din primul moment că e fan Prince și are grijă să-ți amintească acest lucru, de parcă l-ai putea uita vreo clipă citind “Dig If You Will the Picture.”
“Dig If You Will the Picture” e o carte din care poți învăța extrem de multe despre felul în care lucrează rotițele industriei muzicale. Dar cel mai important lucru pe care îl poți desprinde de aici este riscul la care te supui atunci când lucrezi cu un “greu” (ca să nu zic geniu). Ești atras precum fluturele de noapte e atras de un bec. Însă deseori “greii” ăștia sunt adevărați vampiri de personalități, de oameni întregi chiar. Te pot înghiți cu fulgi cu tot. Iar când scapi în sfârșit din ghearele lor, te regăsești scofâlcit, zbârcit, sfârșit. Asta e povestea tristă din fundalul biografiei lui Prince. O armată de artiști care s-au vrut protejați de el, dar s-au văzut transformați în niște aliasuri-marionetă.
Dar “Dig If You Will the Picture” e, mai presus de orice, o carte despre unul din cei mai misterioși, cameleonici, creativi, curioși și workacholici artiști pe care lumea i-a avut vreodată.
Pe Kindle, o puteți găsi aici.
Citatele mele preferate din “Dig If You Will the Picture” sunt*:
“Perfecțiunea în artă îi răcește conținutul. Imprefecțiunile sunt cele care alcătuiesc frumusețea, la fel cum o șuviță care scapă dintr-o coafură perfectă îți aprinde inima.”
“Dintr-odată, anii ’80 și-au căpătat propriul Jimi Hendrix, iar rock-ul negru propriul Eddie Van Halen.”
“Nimeni nu supraviețuiește unei comparații cu cel mai mare cântăreț de pop din istorie, nici măcar Prince. Diferența dintre ei este ca diferența între un mare magician pe scenă și batista sa plutitoare. Unul proiectează și execută numere incredibile; cealaltă personifică însăși magia.”
*traducerea îmi aparține
