Eu inot

Recunosc ca, daca n-as fi citit “Autoportretul unui scriitor ca alergator de cursa lunga” de Murakami, probabil ca nu mi-ar fi venit niciodata ideea pentru acest post. Nu indraznesc sa compar umilul meu exercitiu literar cu pariul castigat de el. Haruki a reusit sa scrie o carte intreaga despre alergarea care poate deveni pilonul central al unei vieti. Eu voi incerca sa adun manunchi vreo cateva sute de cuvinte despre inot. Nu stiu daca va ajuta pe cineva, insa mie tare mi-ar fi prins bine o conversatie cu mine cel de acum, cu vreo cativa ani in urma. Toate observatiile si constatarile care urmeaza sunt traite de mine inotand. Recunosc ca, in afara de cursurile de inot pe care le-am luat copil fiind, n-am mai vorbit niciodata de atunci cu un profesionist in domeniu.

Am inceput sa inot fara convingere, acum vreo 6 ani. Printr-un concurs de imprejurari am obtinut un abonament gratuit la pe atunci cea mai “de fitze” sala din Bucuresti. Cantaream 80 si ceva de kilograme si nu prea le bagam in seama. Mancam orice, oricand, oricat. Insa romanul din mine a zis ca, daca-i mokka, atunci se poate profita de asta. Primul an a fost un fel de jalnica incercare de a face sport. Nu stiu daca si voua vi se intampla, insa eu am un creier extrem de inventiv in ceea ce priveste scuzele de a nu merge intr-o zi la inot. Bine, pe vremea aceea nici nu-l puneam prea mult la treaba. Cedam la cea mai idioata motivatie pe care ar fi putut-o gasi. Apoi abonamentul a expirat.

A urmat o pauza de 2 ani si ceva in care am ajuns la 96 de kg, apoi pe la 75 cu mare efort, dar fara sport. Am reluat inotul avand o greutate mai decenta. Si cu ceva mai multa vointa. Am inceput cu 12 bazine a cate 25 de metri impartite in 3 reprize egale. De fiecare data inotam cu un bazin mai mult. Mergeam la piscina de maxim 3 ori pe saptamana, dar nu in fiecare saptamana. Asa am ajuns sa inot cam 50 de bazine in aproximativ 5 luni.

Prima repriza era bras. A doua crawl, iar a treia din nou bras. Cea de crawl era cu respiratia la 4 brate, pentru ca imi venea mult mai usor sa respir pe un singur brat: stangul. Am mentinut acest sistem pana de curand.

Anul acesta s-au intamplat multe lucruri in viata mea, nu toate fericite. Astfel sfarsitul lunii ianuarie m-a gasit cu niste hotarari luate. Dupa 14 ani in care cariera mi-a fost intotdeauna pe primul plan, am decis sa-mi schimb putin modul de abordare si mi-am impus doua prioritati. Fiica mea, Mara, si inotul. Este, ca sa zic asa, un an oarecum sabatic. Am renuntat la absolut toate afacerile in care eram implicat, am ramas doar DJ la Kiss FM. In plan personal 14 ani de munca asidua au lasat un mic haos incalcit si o lipsa cronica de rabdare, plus un strain pe care l-am descoperit, la inceput speriat: eu insumi. Mi-am dat seama ca erau ani buni de cand nu mai avusesem timp sa stau cu mine de vorba. De cand lasasem viata sa ma traiasca pe mine. De cand incepusem multe lucruri pe care le lasasem neterminate. Si m-am apucat sa fac ordine. Fara graba, insa.

In ceea ce priveste inotul, mi-am impus sa merg de cel putin 4 ori pe saptamana si am marit numarul zilnic de bazine in plus de la 1 la 3. Am inceput la sfarsitul lui ianuarie cu 3 reprize egale (in aceeasi formula de bras – crawl – bras) a cate 7 bazine fiecare. Noul meu stil de viata implica un program foarte solicitant in weekend: multi kilometri condusi, nopti muncite in club. Insa Mara are grija ca programul meu din timpul saptamanii sa fie unul foarte atent reglat: somn devreme si trezit la 7:30 AM. Tinta mea era sa ajung la 102 bazine inotate pe zi. Asta inseamna 2.550 de metri.

In lunile care au urmat, m-am apucat serios de inot. Din punct de vedere al echipamentului, pe care niciodata pana atunci nu-l luasem in seama la modul serios, am descoperit urmatoarele: ochelarii de inot sunt esentiali (si trebuie sa fie unii care sa nu ia apa, sa iti vina bine pe ochi fara sa puna prea mare presiune pe arcada sau celelalte oase cu care vin in contact, pentru ca altfel ajungi sa ai ochii in permanenta usor vineti). E mult mai bine sa ai slapi din plastic, ceilalti deterioriandu-se foarte rapid si capatand un miros deloc atragator. Doapele de urechi sunt bune, dar nu neaparat necesare. Port casca pentru ca parul nu este cel mai fericit sa stea in contact prelungit cu apa tratata chimic. Costumul de baie pentru piscina e cu atat mai bun cu cat e mai stramt. Pana la urma, mergi sa faci sport, nu sa arati bine pe plaja (unde prefer intotdeauna pantalonii scurti mai largi).

Cu cat numarul bazinelor inotate crestea, am intampinat urmatoarele probleme:

Uitam cate bazine am facut. E un joc de-a soarecele si pisica, in care creierul incearca sa ma pacaleasca. Numaram fiecare bazin in momentul in care incepeam sa-l inot. Primele brate erau intotdeauna insotite de o trecere in revista. Ceva de genul: “Am inotat 11 mai am inca 10. Hai ca nu mai e mult. Dupa 11 vine 12, apoi 13 si imediat am terminat si repriza asta.” Ajungeam apoi la capatul bazinului lasandu-mi intre timp gandurile sa hoinareasca liber, in timp ce corpul executa repetitiv miscarile. Repetitia inseamna automatism. Capul in apa inseamna liniste. Respiratia regulata nu necesita efort intelectual. Gandurile se invart pe unde au ele chef. Atingeam marginea bazinului si eram readus brusc in apa, ca doar nu pot spune “cu picioarele pe pamant”. Si atunci ma intrebam: asta e bazinul 10? Sau parca am zis 11 data trecuta… Creierul incerca sa-mi faca munca mai usoara si baga bazine inotate “din burta”. L-am altoit urgent cu o regula simpla: daca ma intreb cate bazine am inotat, voi alege intotdeauna cel mai mic numar, astfel incat sa ma silesc sa tin minte si sa nu trisez.

Cu cat numarul bazinelor inotate crestea, cu atat mai suparatoare venea intreruperea gandurilor de numaratoarea bazinelor. Astfel incat am adoptat inca o regula. Am inceput sa le numar din 2 in 2, cu urmatoarea sintagma: “a fost 10, urmeaza 12”. Am ales sa gandesc asa pentru ca am constatat ca era mult mai usor de tinut minte o suita de doua numere decat unul singur, lasat de izbeliste.

N-am avut probleme cu rezistenta fizica pana cand am ajuns pe la 70 de bazine. Din acel moment am inceput sa simt oboseala dupa efort si, mai important, sa raman fara aer la repriza de crawl. Tot cam pe atunci am constatat ca mi-era foarte greu sa inot lunea, dupa weekendul de munca. Astfel incat am renuntat si m-am limitat la trei zile de inot pe saptamana. A fost o decizie inteleapta, pentru ca lunea de odihna mi-a pastrat placerea de a inota, care altminteri risca sa se cam transforme in chin.

Dupa ce am depasit 80 de bazine inotate intr-o zi, problema respiratiei a devenit grava. Terminam repriza de crawl cu un puls extrem de ridicat, ceea ce insemna ca imi era aproape imposibil sa respir. La inot asta cred ca este cea mai grava problema. Asa ca, fara tragere de inima, am incercat sa respir la 3 brate de crawl. Inceputul a fost groaznic. Inghiteam apa, pierdeam coordonarea, ritmul, insa chiar si asa, am simtit imediat ca am ales bine, pentru ca rezistam mult mai usor.

Tot respiratia la 3 brate a rezolvat o alta problema: plictiseala. Eu inot 80 de bazine in cam o ora si ceva. Fara sa-mi dau seama exact cand a inceput sa se intample fenomenul, numarul mare de bazine ma cam descuraja. Placerea de a inota scadea usurel. Paream din ce in ce mai pregatit sa ascult scuzele pe care creierul meu continua sa le fabrice neobosit: poate azi nu am destul timp ca sa inot toate bazinele…. parca sunt cam obosit, sa nu fortez… am ajuns tarziu, tre’ sa mai tai din ele… Faptul ca respiram la trei brate necesita atentie sporita la o treime din acea ora, iar asta facea timpul sa treaca mult mai repede.

In urma cu o luna mi-am atins targetul. Am ajuns la 102 bazine pe zi. Asta inseamna cam 90 de minute de inot cu 2 pauze in care fac exercitii usoare pentru abdomen. Din momentul in care nu aveam recordul zilei precedente de batut, o halca sanatoasa din motivatia mea de a inota s-a dus, cum ar veni, pe apa sambetei. Orice particica lipsa din motivatie te face mult mai receptiv la motivele pe care hotomanul de creier le nascoceste pentru a scapa corpul de efort. Noroc ca mi-am adus aminte de un lucru pe care Murakami il spusese in cartea sa despre mantre. Despre expresii pe care le repeti in ritmul miscarilor pe care le faci. Nu mai stiu care era mantra lui, insa eu mi-am gasit una contabila. Numar bazinele la fiecare brat, fie el de crawl sau de bras. “Au fost 10 urmeaza 12” si tot asa… in ritmul in care punctez miscarile de inot. Vocea mintii mele este mai apasata in momentul in care efortul este mai mare.

Astfel am reusit sa scap si de eterna problema a numaratului. O vreme, pana m-am obisnuit, mantra asta imi amutea celelalte ganduri. Intre timp, respiratia de crawl la trei brate a devenit fireasca. Acum mantra este prezenta, insa in fundal. Creierul meu este in stare sa-mi coordoneze miscarile in ritmul dictat de vocea mintii, sa rosteasca mica formula magica si sa isi lase gandurile sa hoinareasca libere pe unde au ele chef.

Multe din posturile pe care le scriu aici miros puternic a clor. Multe din deciziile pe care le iau poarta in ele alternanta aer – apa pe care o are inotul. Inotul a devenit principalul meu moment de relaxare, dar si un exercitiu esential de educare a rabdarii. Iubesc inotul cu o pasiune linistita si asezata. Pe corpul meu trecut binisor de 30 de ani, maltratat de ani multi de sedentarism, beneficiile miscarii inca nu se vad. Dar spiritul meu simte din plin binele pe care acest sport mi-l face.

Inot acum 7650 de metri in fiecare saptamana, in zilele de marti, miercuri si joi.

Inotul este linistea mea, asa cum fiica mea imi este fericirea.