Manele în mainstream

Era să am alt subiect azi, dar, prin amabilitatea lui Marian Hurducaș, care mi-a trimis un articol al lui Hoinaru, m-am sucit. Pentru că mi se pare extrem de important să stăm un pic de vorbă despre un fenomen care a apărut recent în mainstream-ul românesc: colaborările între artiști de mainstream și maneliști.

Am să încep prin a spune că, personal, nu-mi plac manelele. Nu ascult așa ceva pentru că manelele nu mă ating în niciun fel. Asta nu înseamnă însă că nu le recunosc drept ceea ce sunt de fapt: un element important al culturii prezentului și un curent muzical care a atins o popularitate imensă fără să fie aproape niciodată difuzate de radiourile și televiziunile comerciale din România.

manele

Despre manele am mai scris articole la mine pe blog de-alungul anilor. În “Industria și manelele“, un articol pe care l-am scris acum 5 ani, spuneam că zidul care separă muzica mainstream de manele nu va mai rezista mult. Și mai spuneam că, odată ce vor apărea primele crăpături în acest zid, el se va dărâma total extrem de repede. Am vorbit despre manele și în analiza canalelor de muzică de pe YouTube pe care am făcut-o în 2017, unde am notat că, printre cele mai puternice canale din România sunt și unele de manele (Nek Music TV, de exemplu).

În fine, în “Maneaua, moTIFF să fim înguști” am pornit de la scandalul provocat de recitalul lui Dan Bursuc pe scena TIFF 2017. Recitalul a avut loc după premiera documentarului “Regii manelelor” și a iscat un haos de indignare ipocrită la vremea lui. Am argumentat în acel articol (căruia i-a dat Delia share pe Facebook ceea ce a dus la căderea timp de mai multe ore a blogului meu din cauza traficului) următoarele afirmații pe care le cred mai departe adevărate:

  1. Manelele nu există și nu au existat pe radio
  2. Artiști importanți din mainstream imită manelele
  3. Maneliștii se pricep la muzică
  4. Maneliștii au cântări
  5. Maneliștii știu cu netu’

Un fel de concluzie comună a tuturor scrierilor mele pe tema manelelor ar fi că ele fac parte din cultura noastră, că sunt relevante pentru România prin numărul mare de oameni care le consumă cu drag și că (aici îl citez pe Denis Florent la Mastering the Music Business în 2017) românii sunt singura nație atât de ipocrită încât să nege (la nivel de radiouri cel puțin) un gen muzical iubit de foarte mulți oameni.

Care-i știrea?

Păi, după cum zice și Hoinaru, 2020 a adus niște colaborări nemaiîntâlnite până acum. Avem așa, în ordine cronologică:

În 15 martie 2020 se lansează Lino Golden cu Jador – “Dau Moda”

Piesa e de fapt un remake al unei piese scoase inițial de Golden Gang, care n-a avut foarte mult succes. În varianta cu Jador, “Dau moda” a reușit să facă aproape 60 de milioane de views. Vorbim aici despre o manea sadea, în care Jador deschide piesa. Strofa lui Lino Golden apare spre mijloc, iar în clip, pe lângă Lino, apare și Alex Velea. Pentru cei care nu știu, Jador este posesorul unui canal de YouTube de 617 mii subscriberi și are peste 800 de mii de followers pe Instagram. Asta în condițiile în care Golden Boy Society, gașcă din care fac parte atât Lino Golden, cât și Alex Velea, are un canal de YouTube de 640 de mii de abonați, iar Alex Velea și Lino Golden au 900, respectiv 700 de followers fiecare pe Instagram. Vorbim, așadar, despre o colaborare între artiști aflați cam la același nivel de popularitate.

Pe 30 iunie s-a lansat piesa “Rapido” – Ruby, Florin Salam și Costi

Era pe 10 în trending atunci când am făcut eu episodul de podcast și reușise să adune un pic peste 8 milioane de views. “Rapido” a fost lansată pe canalul de YouTube al lui Ruby care are aproape 100 de mii subscriberi, asta în condițiile în care Florin Salam are un canal de YouTube care se apropie de 600 de mii de subscriberi. Pe Insta Ruby e șefa, are 1,4 milioane de subscriberi, cam de 10 ori mai mulți decât Salam.

“Rapido” e încă o piesă scrisă de Costi Ioniță și regizorul clipului este Alex Ceaușu, care se și semnează la început. Piesa în sine nu e manea și pe mine m-a surprins cât de mică este contribuția lui Florin Salam, care n-are nici măcar o strofă a lui, ci mai degrabă o serie de interventii onomatopeice specifice manelelor plus câteva momente în care cântă lung și modulat. Sincer, am rămas ușor dezamăgit. Speram să fie mai mult Salam pe piesa asta.

Pe 1 iulie s-a lansat piesa “Ivanko” – Anna Lesko și Culiță Sterp


Piesa era numărul 9 pe trending atunci când eu am scris articolul și strânsese un pic peste 6 milioane de views. Canalul pe care s-a lansat “Ivanko” este cel oficial al Cat Music, asta în condițiile în care Culiță Sterp (nu cred că am cum să mă satur vreodată de numele ăsta) are propriul canal de YouTube cu aproape 900 de mii de abonați. Anna Lesko e firavă rău la capitolul ăsta, cu doar 20 și ceva de mii de abonați pe canalul ei. Pe Instagram tot Culiță e mai șmecher. Diferență de vreo 100 de mii în favoarea lui față de cei 300 de mii de followers pe care îi are Anna. Așadar două certificări importante pentru “Ivanko” – a canalului de YouTube oficial al Cat Music și al regizorului Alex Ceaușu (unul din cei mai prolifici din mainstream-ul românesc) care și-a pus semnătura pe videoclip.

“Ivanko” nu-i propriu-zis o manea. Sound-ul e mai degrabă pop-dance, piesa e făcută de Costi Ioniță (care apare și el în clip, după cum îi e obiceiul). Anna cântă în rusește, Culiță în românește, iar partea lui este, de fapt, singura care poate fi etichetată drept manea.

În fine, pe 16 iulie s-a lansat “Ce n-aș da” – What’s Up și Jador

Locul 3 pe trending în momentul în care am înregistrat eu podcastul, “Ce n-aș da” a adunat aproape un milion de views în 3 zile. Piesa a fost lansată pe canalul de YouTube al lui What’s Up, care are aproape 100 de mii de subscriberi în condițiile în care, după cum am mai spus, Jador are coșcogea canalul de YouTube cu 600 de mii de subscriberi. Pe Insta What’s Up tot pe locul 2 este, cu 100 de mii de followers, în timp ce Jador are de 8 ori mai mulți. Așadar vedeta aici e, în mod evident, Jador.

Ce e foarte interesant la “Ce n-aș da” este cine a scris muzica. În afară de Marius Ivancea (adică What’s Up), la piesă au lucrat și, atenție, Șerban Cazan și Andrei Tiberiu Maria, adică Smiley. Versuri: What’s Up și Smiley. Piesa este o coproducție între Cat Music, Golden Boy Society și What’s Up. Se simte sound-ul HaHaHa Production în instrumentalul piesei, What’s Up mi se pare că și-a intromisionat niște inflexiuni de manea în voce, iar treaba devine extrem de clară la refren, care-i al lui Jador și care e manea 100%. Nu știu cine a regizat clipul, dar tare aș vrea să-l întreb ce a înțeles el din normele de distanțare socială. Personajele, inclusiv What’s Up apar ba cu mască, ba fără mască. Singurul care-i consecvent e Jador. El n-are.

Ce înțelegem noi de aici?

Păi mie mi se pare destul de clar. Artiști, regizori, compozitori, textieri, case de discuri din mainstream, care până de curând n-ar fi acceptat nici în ruptul capului o colaborare cu un artist de manele, au schimbat macazul. Și, atenție, nu vorbim despre nume mici. Toți cei care semnează aceste colaborări sunt nume mari ale industriei, cu difuzări multe și repetate pe radiouri, cu cariere de ani multișori în spate și cu multă experiență.

Numărul mare de piese lansate într-un timp scurt ne arată că intrarea manelelor în mainstream nu-i un incident izolat, așa cum a fost cazul Danielei Gyorfi acum niște ani, ci e un trend. Bine, la Daniela a fost mai degrabă invers. Ea a intrat în lumea manelelor din care, după câte știu eu, nici n-a mai ieșit.

Booon, deci ăsta este trendul. Doar că mai apar niște întrebări la care cred că e important să răspundem, ca să știm încotro ne îndreptăm.

De ce acum? 

Manelele nu-s mai populare la jumătatea lui 2020 decât erau acum un an sau doi. De fapt, oricât s-ar văicări unii și alții, cred că stabilitatea este una din caracteristicile de bază ale manelelor, un curent muzical care și-a menținut constant numărul de fani în ultimii 10 ani cel puțin. Ba poate chiar mai mult. Pe de altă parte, artiștii de mainstream cântă piese cu iz de manea de mulți ani încoace. Adică uite două motive pentru care colaborări între mainstream și manele s-ar fi putut întâmpla de mult.

Motivul pentru care cred eu că nu s-a întâmplat nimic în sensul ăsta până în 2020 e rezerva artiștilor de mainstream de a se asocia cu maneliștii. O astfel de asociere simțeau ei că le-ar “murdări” brandul. Iar prima și cea mai importantă consecință a acestei murdăriri ar fi fost scoaterea lor din playlisturile radiourilor și ale televiziunilor muzicale, care au avut mereu o poziție foarte clară din punctul ăsta de vedere: fără manele. Mă rog, fără manele ambalate explicit ca manele. Că din alea deghizate se produc destule aici și se mai și importă din America de Sud.

Și totuși, de ce acum? Eu cred că trendul a apărut în pandemie mai ales din rațiuni financiare. Radiourile difuzează din ce în ce mai puțină muzică românească de la din ce în ce mai puțini artiști. Ceea ce înseamnă că-s mulți care au gustat din faima și banii pe care ți le aduc difuzările la radio și care au rămas pe dinafară de cam multă vreme. În plus, de 4 luni veniturile din concerte sunt zero barat sau foarte aproape de zero. Ceea ce face ca YouTube să devină una din singurele surse de venit pe care le mai poate avea un artist în această perioadă. Nu trebuie să știi fizică cuantică pentru a-ți da seama că, în România, manelele sunt atotsăpânitoare peste trending. Deci dacă vrei în trending, de unde vin views multe și încep bănuții să-ți picure în buzunar, concluzia e limpede precum cleștarul, nu?

Trend trecător sau schimbare durabilă?

E, aici nu cred că depinde nici de maneliști, nici de artiștii mainstream. Decizia asta cred că va ține de felul în care radiourile vor alege să reacționeze la acest trend. După câte știu eu, cel puțin până acum, niciuna din piesele despre care am vorbit în episodul de azi nu a fost inclusă în playlistul vreunui radio comercial din România. Dacă playlist managerii vor alege să ignore din nou succesul pe care îl au manelele la publicul comercial, atunci eu cred că avem de-a face cu un trend trecător. Dacă însă își vor regândi poziția anti-manele clară și de neclintit pe care au avut-o până acum, atunci s-ar putea ca manelele să ajungă să facă în sfârșit parte din mainstream-ul românesc din toate punctele de vedere.

Motive pentru a decide în oricare fel există destule. Un lucru, însă, nu poate fi ignorat. Cifrele. Online-ul a făcut ca succesul să fie mult mai ușor cuantificabil decât înainte. Iar dacă feat-urile astea între artiști de mainstream și maneliști dovedesc ceva, apăi lucrul ăla e că publicul care ascultă mainstream e și public de manele. E un fapt pe care, de fapt, îl știe orice playlist manager de mulți ani încoace. Doar că niciodată n-a fost dovedit mai clar ca acum.

Concluzie personală

Poate o să vă surprind pe sfârșit așa. Însă eu personal aș vrea să-i felicit pe artiștii de mainstream care au avut curajul să facă acest pas. Mie mi se pare un pas firesc din toate punctele de vedere, un pas care ar fi trebuit făcut de mulți ani. Beneficiile financiare și de popularitate se văd online și cred că se vor vedea și în momentul în care vor începe din nou cântările.

Mingea e acum în terenul radiourilor. Bine, doar la nivel ipotetic deocamdată. Când însă colaborările dintre maneliști și artiști mainstream vor deveni obișnuință, când artiștii de mainstream care vor face aceste colaborări vor fi și din cei arhi-difuzați la radio în ultima perioadă… atunci vom vedea dacă intrarea manelei în mainstream va fi totală sau nu.

Până atunci eu cred că, din nou, avem o lecție importantă de învățat de la maneliști: nețintind radioul, ei și-au concentrat energia asupra online-ului și au reușit să ajungă să-l controleze într-o atât de mare măsură, încât au devenit indispensabili succesului. Bravo, domnilor!

Play

podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:

Apple Podcast | Stitcher | YouTube | SoundCloud | Spotify | Google Podcasts

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!