Se încheie azi trilogia pe care am gândit-o despre trecutul, prezentul și viitorul muzicii și al industriei ce o înconjoară. Dacă nu ați ascultat prima și cea de-a doua parte, eu vă sugerez să faceți și treaba asta. Pentru că s-ar putea ca abia după ce le ascultați să nu vi se pară chiar S.F. ce zic eu în episodul de azi.
Aș vrea să dau un disclaimer din start: ce zic eu aici nu-i un viitor cert. Nu-i nici măcar (încă) un viitor probabil. Este, însă, unul posibil. Și m-am gândit că, ascultându-mă pe mine cum aberez despre ce s-ar putea să ne aducă următorii cinci sau zece ani în industria muzicala, poate vă trezesc niscaiva curiozități. Poate vă fac să citiți și pe voi mai mult despre ce se întâmplă la nivelul muzicii privită ca industrie globală în etapa asta în care totul fierbe, totul crește și totul amenință să se transforme mai repede decât ne putem noi adapta.
Poate n-am fost destul de clar în exprimare: episodul ăsta e un fel de Avengers. Sau un Star Wars. Eu unul am găsit multe chestii mișto și adevărate în filmele alea și sper că la fel vi se va întâmpla și vouă ascultând ce am de zis eu azi.
Concluzia la care ajung în podcast este una extrem de importantă. Atât de importantă încât o și scriu, chiar dacă asta înseamnă că mai puțini oameni vor asculta podcastul. Dar e important. Zău că e.
În perioada în care ne aflăm acum, cea mai proastă mișcare pe care o poate face un deținător de drepturi de autor este să semneze contracte pe perioade mari de timp sau, Doamne feri, să își cedeze drepturile per tujur! Anii ce vin vor aduce transformări babane în industria muzicală. Iar aceste transformări vor fi cu atât mai mișto, cu cât mai independent (sic!) te găsesc ele în momentul în care se întâmplă.
sursă imagine: Petr Vaclavek/Shutterstock
Podcast: Play in new window | Download
Subscribe: RSS
podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:
