Peter M. Thall – “What They’ll Never Tell You about the Music Business” (recenzie)

Deși recunosc că “What They’ll Never Tell You about the Music Business” e un titlu mult mai apetisant decât “All You Need to Know about the Music Business”, eu recomand să rezistați cu eroism clickbait-ului și să începeți cu domnu’ Passman. Altfel riscați să pierdeți multe din subtilitățile pe care le ia în discuție Peter M. Thall, care e un avocat plin de umor, dar ai cărui 30 de ani de experiență îl fac îndeajuns de lipsit de răbdare încât să nu explice lucrurile chiar la nivel de începător absolut.

Peste “What They’ll Never Tell You about the Music Business” am dat la sugestiile Amazonului și, în anii ăștia de când citesc eu cărți despre industria muzicală, cred că asta e una din cele mai șmechere cărți pe care platforma lui Bezos s-a gândit să mi le sugereze. Tot ce explică domnul avocat în cartea asta e presărat cu exemple amare de oameni care au ajuns să învârtă bani cu lopata fără să cunoască aproape deloc principiile de funcționare ale industriei în care activează. Mie unuia, atunci când am citit despre asta, mi s-a părut cam S.F. Apoi, uitându-mă în ograda noastră, mioritică, mi-am dat seama că, de fapt, S.F.-ul ăsta nu-i chiar așa… S.F.

What They'll Never Tell You about the Music Business

E una din puținele cărți de teorie a industriei muzicale care m-a făcut să zâmbesc. Ba chiar, pe alocuri, să râd în hohote. Am zis și mai sus că Thall are umor, dar am simțit nevoia să repet treaba asta, pentru că ariditatea și dimensiunile unor astfel de cărți sunt deseori sperietori care alungă potențiali cititori.

Și-am să închei recenzia asta cu încă un lucru pe care l-am zis mai sus, însă pe care simt că nu l-am nuanțat îndeajuns. Da, am zis că e bine să-l citești pe Passman înainte de Thall. Dar ce n-am zis e că, după umila-mi și personala-mi părere, e foarte important să-i citești pe amândoi dacă vrei să pricepi cât de cât principiul după care se învârt rotițele din ce în ce mai complicatei noastre industrii muzicale.

Găsiți “What They’ll Never Tell You about the Music Business” pe Kindle aici.

Citatele mele preferate din “What They’ll Never Tell You about the Music Business” sunt:*

“Am învățat acum mult timp că managerii și oamenii cu putere de decizie din industria muzicală, spre deosebire de omologii lor extrem de bine pregătiți care lucrează în domeniul financiar sau în cel imobiliar, arareori au cunoștințele necesare pentru a funcționa în industrie la un nivel optim.”

“Oricum, deși niciunul din noi nu percepe timpul în fix același fel, cei mai mulți din noi au joburi, salarii, proiecte de completat etc. Noi nu trebuie să ne dăm singuri startul. Avem un loc unde trebuie să fim la 9 dimineața, avem prânzuri și cine de mâncat (cu întâlnirile lor aferente), ședințe și conferințe la care să participăm. Cu artiștii nu-i așa; ei trebuie să învețe să fie eficienți la managementul propriului timp – fie el timp de repaos sau de muncă. Ei trebuie să înțeleagă, să experimenteze și să-și administreze timpul în feluri care pentru restul lumii ar fi de neînțeles. Capacitatea artiștilor de a înțelege timpul este în strânsă relație cu capacitatea lor de a-și atinge scopurile.”

“Când o fetiță l-a întrebat pe Lew Grade, fondatorul ATV Music (acum Sony / ATV), cât fac doi cu doi, el a răspuns: Depinde cine vinde și cine cumpără.”

“Una din principalele diferențe între dreptul de proprietate intelectuală și proprietatea obișnuită, sub formă de bunuri sau servicii, este că nu există nicio legătură între costul producerii proprietății intelectuale și costul reproducerii sau al distribuției sale. O altă diferență este că proprietatea intelectuală este mai vulnerabilă la hoție (căreia i se spune ‘piraterie’) decât alte bunuri tangibile.

*traducerea îmi aparține