Topu’ la bula mea (ediția 1 – aprilie 2020)

Status pandemie Covid-19

Au trecut 8 săptămâni și o zi de când autoritățile au emis și pus în aplicare primele măsuri de luptă împotriva Covid-19. Ele au vizat, atunci, evenimentele de mai mult de 1.000 de oameni. În 57 de zile s-a ajuns la stare de urgență națională prelungită până la jumătatea lunii mai și la o serie de măsuri drastice, între care interzicerea liberei circulații a populației și carantinarea totală a unor zone și orașe din țara noastră. Săptămâna trecută au apărut primele cereri din partea organizatorilor de evenimente (AROC) publicate de Ministerul Culturii ca și un plan de revenire la normalitate în horeca. Deocamdată însă nu există nicio informație oficială cu privire la felul în care vor evolua restricțiile privind adunările publice (deci și evenimentele) după 15 mai.

Între timp, numărul de cazuri confirmate în România ajunsese sâmbătă, 2 mai, la 12732, cu 165 confirmate în precedentele 24 de ore. Asta înseamnă cu 2097 de cazuri mai multe decât acum o săptămână. Adică o creștere de 19,71%. Creșterea e semnificativ mai mică decât cea înregistrată acum trei săptămâni, dar ea există în continuare. Numărul de decese la noi in țară ajunsese la 701, cu 93 mai multe decât acum două săptămâni. Și numărul săptămânal de decese a scăzut în România față de acum 7 zile. La nivel global, media de creștere zilnică a cazurilor confirmate în ultima săptămână a fost de +3,4%, cu o diferenta în minus de 5,85% față de acum două săptămâni. Cifrele astea globale și naționale par să indice faptul că pandemia pierde din puteri la nivel global și că la noi în țară încă s-a atins punctul maxim al numărului cazurilor semnalate.

Nu dau informațiile astea ca să ne panicăm mai tare, ci le dau pentru că eu consider că e imperios necesar să fim realiști în perioada asta, să rămânem cu toții calmi și cu picioarele pe pământ și, mai ales, să nu avem așteptări false nici cu plus, nici cu minus.

Ce e Topu’ la bula mea?

Acum vreo trei săptămâni am făcut un top al pieselor despre Covid-19. Am descoperit atunci mai multe chestii interesante:

  • YouTube este un indicator destul de eficient al succesului general al unui gen muzical, al unui artist sau al unei piese.
  • Lumea de la mine din bulă ascultă muzici foarte diferite și în general mișto.
  • Fascinația omului pentru topuri este nemărginită și făr’ de moarte.

De-asta m-am hotărât ca, lunar, să fac un top al succesului pe YouTube înregistrat de piesele lansate în ultimele 30 de zile. Voi face mereu la fel: întreb la mine pe Facebook ce muzică s-a lansat luna asta, apoi ordonez piesele primite în comentarii după numărul de views pe zi pe care îl au de la lansare. Adică numărul de views din ziua în care fac topul împărțit la numărul de zile care au trecut de la lansarea piesei.

Știu că modul de departajare nu-i perfect, însă e topul meu, bula mea, deci fac ce vreau! Lăsând gluma la o parte, chiar cred că numărul de views pe zi reprezintă un indiciu clar pentru succesul unei piese, mai ales în prima lună de la lansare.Top

La ce e bun Topu’ la bula mea?

Păi eu zic că e destul de evident: aflăm cu toții despre muzică nouă, descoperim artiști și ne prindem cum stau genurile muzicale unul față de celălalt în preferințele poporului. Să nu uităm că YouTube este modalitatea principală în care românii consumă muzică online.

Ce zic eu între piese sunt părerile mele personale. Am să încerc să zic de bine când e de zis de bine și să tac atunci când ar fi de zis de rău.

Eu zic, deși știu că zic degeaba. M-aș bucura mult să primesc niște feedback despre “Topu’ la bula mea”. Ce e bine, ce poate fi mai bine și ce ar trebui să nu mai fie – astea-s informații care m-ar ajuta mult să pot să fac din topu’ ăsta o treabă mișto și de durată.

TOPU’ LA BULA MEA – APRILIE 2020

30. Mezzin – “Together” 535 views / lansată pe 12 aprilie / 25,48 views pe zi

Pare un proiect foarte, foarte nou. Are 30 și un pic de abonați abia. Piesa nu-i rea. Electro jazz cu un groove care te mișcă instantaneu. Singura chestie pe care o simt eu acolo e vocea, care cred că ar mai merge lucrată. Nu la felul în care cântă solista, ci la producție. Dar mă bucur mult că se face muzică de genul ăsta la noi în țară. Eu pe muzică din asta aș dansa non-stop.

29. Dor de lună – “M-au mințit norii” 509 views / lansată pe 19 aprilie / 36,36 views pe zi

Eu până la piesa asta n-am mai auzit de trupa Dor de lună. După numărul de subscriberi de pe canalul de YouTube tind să cred că e o trupă foarte nouă. E pop rock piesa și mi se pare că oamenii ăștia mai au de lucru la sound. Nu prea e închegată treaba la ei acolo.


28. Rime – “In My Heart” feat. Julie Mayaya 131 views / lansată pe 30 aprilie / 43,67 views pe zi

Rime e un artist de care am auzit, dar pe care nu l-am ascultat până acum foarte atent. Dă bine rap în engleză pentru un român. Piesa e funky, un pic oldschool jazz așa, îmi place foarte mult soloul de bass de la final. (bine, mie în general îmi plac solourile de bas). Și îmi mai place felul în care se îmbină jazz-ul cu rap-ul lui Rime. Julie Mayaya ar trebui să cânte mult, da’ mult mai mult jazz. Părerea mea.

27. The Different Class – “Dume” 1274 views / lansată pe 8 aprilie / 50,96 views pe zi

Uite, asta e o altă trupă de care n-am auzit în viața mea. E alternative și nu sună rău deloc. Nu știu de ce, dar ascultând piesa am ajuns cu gândul la Timpuri Noi de acum 25 de ani. Uite la ce e bun topul ăsta. Data viitoare când o să văd afiș cu concert The Different Class pe undeva o să știu cine sunt și o să vreau să-i văd. Sper să sune la fel de bine live ca în studio. Și sper să ne lase zeul pandemiei să mergem la concerte cât mai repede. Foarte mișto clipul piesei. Mega-simplu, cu o tipă simpatică de se străduiește să cânte versurile piesei și nu-i ies deloc. Dar are un vibe bun clipul. M-a făcut să zâmbesc. Le-am dat subscribe.

26. Advok x Perry Pete – “Mă izolez” 1.296 views / lansată pe 10 aprilie / 56,35 views pe zi

N-am auzit până acum de niciunul din artiștii de pe piesa asta. E lansată pe canalul Chill Brothers, ceea ce înseamnă mult pentru genul ăsta de muzică. Recunosc că eu nu înțeleg muzica asta, deci îmi vine foarte greu să o comentez. De fapt, instrumentalul îmi place. Linia vocală și versurile sunt chestiile la care creierul meu pur și simplu nu se poate conecta. Nu zic că-i proastă, doar că nu e pentru mine.

25. Sergiu feat. Adame Wolf – “I’m Sick and Tired of Feeling Sick and Tired” 1.128 views / lansată pe 15 aprilie / 62,67 views pe zi

Cu Sergiu Bolotă am mai schimbat, din când în când, câteva vorbe despre industria muzicală în online. Dar nu l-am auzit niciodată cum cântă. Îmi place piesa mult de tot și mi se pare unul din cele mai catchy refrene pe care le-am auzit luna asta. Aș merge să-l văd cântând pe scenă, i-am dat subscribe și piesa asta o să o mai ascult cu siguranță. Nici de Adame Wolf nu auzisem niciodată. Voce catifelată care mă duce cu gândul la Katie Melua. Mișto piesa. Felicitări, Sergiu!

24. Desperado – “Codru-i frate cu românul” 2.506 views / lansată pe 9 aprilie / 104,42 views pe zi

La Desperado treaba-i clară. Muzică country, versuri funny și o stare din aia mișto de, când îi asculți, îți vine să lași orice făceai în momentul ăla, să-ți pui un deșt de whisky în pahar și să șezi un pic cu ochii pierduți în zare. Piesa e despre pandemie, cu un clip filmat separat, cum se poartă acum. Mi-a părut bine să-l revăd pe amicul Patriciu la clape. Te salut, Patriciu. Nu ne-am mai văzut de un car de ani. Sper că ești bine, sănătos.

23. Alex Șveț – “Nu înțeleg” 1451 views / lansată pe 20 aprilie / 111,62 views pe zi

Alex e un artist pe care l-am ascultat pentru prima oară. Cântă un fel de pop-dance așa care îmi aduce aminte vag de epoca Body&Soul a muzicii. E de apreciat că Alex își compune singur muzica. Eu îi doresc mult succes, dar cred că are un drum lung și greu în față. Piesa are un fel de clip în care imagini stock sunt combinate cu imagini cu Alex (cred că el e) care se tot plimbă pe Calea Victoriei din București, în zona Hilton. Mi s-a părut ușor caraghioasă ideea de a da flip imaginii ca să nu apară numele de branduri. Mai ales că, la un moment dat, apare First Bank scris cum trebuie pentru că e de fapt o reflexie într-o vitrină. Sau o fi o idee super-șmecheră și subtilă de product placement?

22. The Monojacks – “Nemuritori” 3683 views / lansată pe 11 aprilie / 167,41 views pe zi

Mi-e foarte greu să fiu obiectiv cu trupele care-mi plac. Unde mai pui că Overground, agentia care se ocupă de TMJ îmi sunt prieteni buni și parteneri la MMB. Am să spun doar că îmi plac mult piesele pe care Doru le cântă în românește. “Nemuritori” e o baladă frumoasă și sensibilă. Să lansezi acum o piesă atât de încărcată de sentiment cu imagini de la un concert de la Arene… bă, sincer, eu m-am emoționat foarte tare. E piesă de ascultat tare.

21. Diotic – “Le jeu des roses” (feat. Tamy) 4.241 views / lansată 8 aprilie / 169,64 views pe zi

Nu cunosc proiectul, n-am mai auzit de Diotic până acum. Tamy, dacă e cea pe care o știu eu de prin 2010 – 2011, atunci mă bucur că încă mai cântă. Un deephouse care e țintit spre Orient dacă e să te iei după inflexiunile vocale de la refren. Producția nu sună rău, da’ mi se pare vocea uuuun pic stridentă pe alocuri pentru genul ăsta muzical. Bine, nu-s eu vreun mare priceput la deephouse, da’ parcă mergea mai soft. Sau poate nu înțeleg eu fenomenu’.

20. Loredana – “Nu și da” 4310 views / lansată pe 17 aprilie / 269,38 views pe zi

Și uite-așa am aflat că Loredana are un canal de YouTube destul de subțirel. Are doar 33,7 mii de abonați. Probabil că e din cauză că foarte mulți ani piesele ei au fost lansate pe canalele de YouTube ale caselor de discuri. Sper să aibă canalul de YouTube pe care îl merită cât mai repede. Piesa e de pe “Agurida” și cu asta cred că am zis tot. Vreau totuși să admir versatilitatea vocii Loredanei, care sună aproape adolescentin. Mi-a plăcut mult asta. “Nu și da” e lansată fără clip, doar în variantă audio.

19. Dirty Shirt – “Pălincă” (acapella phone session) 3.858 views / lansată pe 21 aprilie / 321.5 views pe zi

Asta-i piesa care m-a dat pe spate. E foarte mișto, e lucrată, e altfel. Îi știu pe Dirty Shirt și sunt genul de trupă la care aș merge la concert măcar o dată la două săptămâni. E drept că nu i-am văzut până acum pe scenă, da’ poate în curând. Am ascultat și varianta originală a piesei, care miroase a Pantera și a Biohazard după o săptămână la cules de prune în Șomcuta. Cu ocazia asta îi mulțumesc prietenului Nelu Brândușan că a propus piesa pentru Topu’ la bula mea, că uite-așa mi-am dat seama că nu dădusem subscribe la Dirty Shirt.

18. Diana Secu – “Cum Save Me” 5173 views / lansată pe 17 aprilie / 323,31 views pe zi

Părerea mea sinceră și personală e că ar trebui să existe mult mai multe gagici care să cânte rock. Nu la noi în patrie, ci peste tot în lume. Diana e rock, ba chiar un pic de punk. Are un sound plin, compact. Îmi place mult. Și-a scris singură versurile, e co-autoare a muzicii – chestii care pentru mine-s bile albe. Din câte am înțeles și din câte am văzut e prima ei piesă. Abia aștept să le aud pe următoarele. Piesa n-are clip, din păcate. Da’ are un artwork mișto, făcut tot de Diana. Felicitări pentru titlu. Îmi place pentru că are curaj. Sper din toată inima ca Diana să se țină de treabă. I-am dat subscribe.

17. byron – “Azi” 8.437 views / lansată pe 10 aprilie / 366,83 views

Aci e mai nasoală treaba decât la The Monojacks. Adică eu sunt fan byron și, de câțiva ani, sunt prieten cu Dan. Bașca tot ce am mai povestit despre Overground. Așa că am să mă abțin de la comentarii, pentru că sunt mega-subiectiv. Am să zic doar că eu merg la concerte byron cât de des pot, că le-am dat subscribe pe YouTube și că albumul “Nouă” l-am ascultat de trei ori la rând prima oară când i-am dat play. “Azi” are clip dintr-un session pe care trupa l-a avut la o pensiune din Cincșor.

16. Julie Mayaya – “Say Something” (feat. Marius Pop) 5.246 views / lansată pe 19 aprilie / 374,71 views

Mă bucur să o văd pe Julie cu două piese în top luna asta. Și la mai mare! Cu ocazia asta am hotărât că e cazul să ascult mai des și mai mult muzica pe care o face ea. Piesa e remake după șlagărul lui Laurențiu Cazan. Îmi place foarte tare cum începe și recunosc că am fost un pic dezamăgit că nu continuă toată în aceeași notă. Mi se pare că se apropie prea tare de original. Oricum, te dărâmă fata asta cu vocea ei. Piesa are clip filmat într-un cinema părăsit și pe stradă. E clar clip făcut în perioada asta, că prea-i secetă de mijloace. Da’ nici nu contează. Trebuie doar să asculți piesa.

15. Eyedrops – “Culori uitate” 2.106 views / lansată pe 28 aprilie / 421,2 views pe zi

Uite încă o trupă de care nu auzisem niciodată și căreia i-am dat subscribe după primele 30 de secunde din piesă. Sper să-i văd și pe scenă cât mai curând. Îmi sună a Heroes del Silencio ai zilelor noastre cumva. Foarte bună piesa. Foarte tare mă bucur să descopăr atât de multă muzică mișto.

14. Crize – “Schizofrenic” 2.158 views / lansată pe 28 aprilie / 431,6 views pe zi

Uite altă trupă la care ar fi trebuit să dau subscribe de mult și am dat abia acum. Și altă trupă la are aș vedea oricâte concerte. Piesa îmi place mult de tot. Are cap și coadă, are un drum logic între cap și coadă, sună beton și e pe gustul meu. Clip filmat în pandemie, adică la studio cu condiții minime. Și uite-așa profit de ocazie ca să-l salut pe vechiul și bunul meu prieten Alin Voica, de la Dark Side Entertainment – o altă agenție de management și booking foarte importantă pentru rockul românesc. Alta, că am zis și de Overground mai devreme.

13. The Skywalkers – Choosing 12.135 views / lansată pe 9 aprilie / 505,63 views pe zi

Dacă nu mă înșeală memoria frații Marconi au cântat într-o altă trupă înainte. Ei sunt doi adolescenți cu un tată, Alin, care le încurajează cât poate dorința de a fi artiști. Piesa mi-a plăcut. E un fel de pop-rock destul de oldschool care vine într-un contrast ciudățel cu vocea care e evident de copil. Cred că Thea va mai trece printr-o transformare de voce care sper că o va ajuta. Momentan mi se pare că nu și-a găsit încă încrederea de a fi solista unei trupe. Oricum, bravo Alin pentru tot ce faci pentru copiii tăi.

12. Delia Rus – “Weirdo (Îmi pierd mințile)” 19.449 views / lansată pe 6 aprilie / 720,33 views pe zi

Cred că am mai ascultat-o pe Delia Rus. Cred. Cred că a fost și pe radio. Știu sigur că e unul din artiștii pe care Roton pare să mizeze în perioada asta. Piesa e mainstream, dar la limită. Sound actual și mișto. Delia e co-autoarea piesei și și-a scris singură versurile. Mereu am să apreciez asta la artiști.

11. Cinema Aurora – “Eternă ca Aaliyah” 2.818 views / lansată pe 30 aprilie / 939,33 views pe zi

Piesa asta e ca o gură de cafea. E amară la început (adică mie nu mi-au plăcut vocea și flow-ul), dar, după prima impresie, începi să plecăi a plăcut. Vocea și flow-ul sunt fix ce trebuie, de fapt. Habar n-aveam că există artistul ăsta – Cinema Aurora. Atenție, risipa de referințe din numele proiectului și din titlul piesei se întâmplă și mai încolo. Versurile sunt foarte deștepte. Versul meu preferat: “Ce, n-ai mai văzut golan de aur roz?” Am dat subscribe. Aș merge la un concert Cinema Aurora. Clipul e pe artă, așa. Alt contrast.

10. Dora Gaitanovici – “Colț de lună” 15.482 views / lansată pe 23 aprilie / 1548,2 views pe zi

Nu cred că am mai auzit-o vreodată pe Dora cântând. E foarte mișto vocea, iar piesa e ciudățică. Mainstream, da’ nu prea. Fără clip, dar foarte cinematică așa, ca feeling. Mi se pare o piesă foarte exotică pentru canalul de YouTube al MediaPro Music unde a fost ea lansată. Aș merge să o văd pe Dora cântând după ce am ascultat piesa asta. Faptul că ea a compus, produs și masterizat piesa m-a dat total pe spate. Bă, apăi așa tre’ sa fie un artist modern. Brava!

9. Glow – “Aroma de vin” 25.378 views / lansată pe 20 aprilie / 1952.15 views pe zi

Glow mai e prezentă în top, pe refrenul piesei lui Chriss “Cum să uit de noi”. Din câte văd și înțeleg, avem o gașcă de artiști independenți care își încearcă norocul în mainstream, chestie care e extrem de curajoasă. Pentru că mainstream fără radio e imposibil. Iar radio fără casă majoră de discuri e aproape imposibil. E de urmărit ce se întâmplă cu ei. Muzica e acolo, în trend. Clip simplu, de pandemie, filmat artista, un cearceaf, un perete, un pahar de vin. Gata. E genul de piesă care ar putea fi pe radio. Cred.

8. Vizi – “Hey, ce faci?” 7.149 views / lansată pe 30 aprilie / 2.383 views pe zi

Pe Vizi l-am avut și în topul de pandemie din care se trage Topu’ la bula mea. Mă bucur să-l văd mult mai sus în top luna asta. “Hey, ce faci?” e genul de piesă pe care o pui pe rană ca să te simți mai bine. E una din piesele mele preferate de luna asta și mă bucur foarte tare că am descoperit-o, pentru că știu că o să am nevoie să o ascult de mai multe ori în viață. La concert la Vizi am fost și mai vreau. Și i-am dat și subscribe.

7. Dan Gerosu – “Sârba” 44.764 views / lansată pe 15 aprilie / 2486,88 views pe zi

Danez mi-e prieten, deci mi-e foarte greu să-i comentez muzica. Da’ piesa-i bună rău. Îmi place sample-ul pe care l-a folosit. Mult îmi place. Și, cunoscându-l, vă promit eu că omul e cât se poate sincer. Noroc cu topu’ ăsta, că uite-așa m-am prins că nu-i dădusem subscribe. Danez, sper din toată inima să ne vedem la vară-n Costinești, la un shot pe Foamei acolo, la tine.

6. Chriss feat. Glow – “Cum să uit de noi” 196.249 views / lansată pe 9 aprilie / 8.177,04 views pe zi

Piesă mainstream care nu sună rău. E produsă de un tip pe care-l cunosc, Cristi Pistol, care are o abordare foarte business a meseriei. Chestie foarte rar întâlnită la producători. Chriss are flow de se poartă acum pe radio. Refrenul e ușor de fredonat, da’ parcă seamănă cu ceva. Sau cu prea multe. “Cum să uit de noi” are clip de pandemie, adică filmat pe bloc și îmi place ideea că omul și-a făcut singur clipul. Așa scrie: regie și DOP a fost chiar el. Ce nu înțeleg la clipul ăsta e de ce tre’ să mai apară încă o fată în afară de solistă. Adică, nu zic. E frumoasă tipa care apare, am văzut că e fotomodel. Dar nu înțeleg de ce au folosit-o. Că n-are propriu-zis vreun rol. Poate sunt oamenii vecini de scară și, dacă tot au filmat pe bloc, au zis hai și tu.

5. Tudor Chirilă – “E și treaba mea” 157.455 views / lansată pe 23 aprilie / 15.745,5 views pe zi

Nu cred că greșesc dacă spun că asta este prima piesă pe care Tudor o lansează singur. Bine, e doar o chestie de nume, pentru că artiștii care cântă pe piesă tot membrii Vama sunt. Probabil că fiind o piesă cu mesaj social puternic Tudor s-a gândit să o asocieze numelui lui. Apropo de asta, aș vrea să-l felicit pe Tudor Chirilă încă o dată pentru că el este genul de artist care se implică social și politic, chestie de care cei mai mulți artiști români fug mai ceva ca dracu’ de tămâie. Clip simplu, de pandemie. Text deștept. Muzică nu foarte departe de cea pe care o cântă de obicei. I-am dat subscribe, că nu știu de ce nu o făcusem până acum.

4. Edward Sanda – “Univers” 82.117 views / lansată pe 29 aprilie / 20.529 views pe zi

Edward Sanda este unul din artiștii care sunt acum pe val. A prins radio cu mai multe piese deja, ceea ce înseamnă că “Univers” are și ea destul de multe șanse să ajungă tot acolo. Nu-i nevoie decât să asculți piesa ca să-ți dai seama că e de la Famous Production. De admirat este că Edward Sanda își scrie piesele 100% singur. Clip nu-i, dar avem lyric video.

3. Sore feat. florianrus – “Sunetul meu preferat” 237.482 views / lansată pe 29 aprilie / 59.370,5 views pe zi

Pe Sore o cunosc de mulți ani și am povestit cu ea de multe ori despre industria muzicală. Cred că e o artistă aparte în mainstream-ul românesc și că merită să aibă succes mult mai mult decât are. Piesa are clip filmat în ploaie și cred că are cam tot ce-i trebuie ca să fie pe radio. Să vedem dacă are și noroc.

2. Irina Rimes feat. Carla’s Dreams – “3 Inimi” 3.861.529 views / lansată pe 3 aprilie / 128.717,63 views pe zi

Piesă care era programată în mod evident să fie lansată încă dinainte să înceapă toată nebunia asta cu autoizolarea. Are clip șmecher, cu tot ce trebuie + animație. Product placement la greu… Ce să mai, e din vremurile bune. Piesa e bună, îmi place mult că e veselă și că are ritm. Kick-ul ăla o ajută mult.

  1. Delia feat. Nane – “Cum era” 7.046.664 views / lansată pe 4 aprilie / 242.988,41 views pe zi

Fac parte dintre oamenii cărora le place Delia. Mi se pare una din cele mai mișto și profi evoluții din muzica românească – atât ca artistă cât și ca business. E drept că pe mine mă gâdilă mai plăcut la lingurică piesele ei mai spre rock, însă înțeleg perfect de ce are nevoie de colaborarea asta. De fapt, ăsta cred că este unul din cele mai mișto exemple de feat corect. Delia are nevoie de publicul tânăr al lui Nane, iar el are nevoie de expunerea la mainstream pe care o oferă o piesă cu Delia. Win/win 1000%. Bravo! Apropo, Nane este un artist de urmărit pentru cine nu stie încă despre el. Pe felia lui, omul e superstar. Și face lucrurile cum trebuie, din câte am văzut eu. Tare-s curios dacă ajunge pe radio “Cum era”. M-aș bucura mult pentru Nane.

Play

podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:

Apple Podcast | Stitcher | YouTube | SoundCloud | Spotify | Google Podcasts