“I’m Black and White” este a doua biografie a lui Sammy Davis Junior pe care am citit-o după “Deconstructing Sammy” a lui Matt Birkbeck. Will Haygood, autorul “I’m Black and White” este jurnalist de fel, iar articolul vieții lui este “A Buttler Well Served by this Election”, din 2008. Articolul a fost publicat în The Washington Post, a devenit apoi carte și, în cele din urmă filmul, “The Butler”, care a fost nominalizat la două premii BAFTA, cu un Forest Whitaker genial în rolul principal.
Wil Haygood – “I’m Black and White”
Revin la “I’m Black and White”. Am găsit mai multe amănunte decât în cartea lui Birkbeck despre copilăria lui Sammy Davis Junior. Am găsit, de fapt, tabloul trist al segregării rasiale americane. O lume în care, oricât de talentat ai fi fost, nu aveai cum să depășești condiția culorii propriei pieli. Cea mai puternică imagine, care arată cât de absurdă era viața pentru artiștii de culoare e cea actorilor de vodevil (de culoare, de altfel) obligați să-și acopere fețele cu vopsea neagră pentru a deveni propriile lor caricaturi grotești. Asta e doar una din umilințele îngrozitoare la care au fost supuși oameni până în urmă cu câteva zeci de ani în cea mai “mare și puternică democrație a lumii”.
Sammy Davis Junior a vrut să depășească viața actorului de vodevil și cam orice altceva mai ținea de propria condiție. A reușit să facă asta cu o forță de muncă care părea ireală, de pe altă lume. O forță de muncă izvorâtă din disperarea de a scăpa de umilință și sărăcie. Da, a reușit. Sammy Davis Junior a fost printre primii americani care a reușit inimaginabilul: să iasă din “pătrățica socială” în care îl plasa culoarea pielii.
Ca orice performanță, însă, și a lui Sammy a venit cu un preț. Faima planetară l-a găsit nepregătit și lacom. Sărăcia părăsită cu viteză supersonică l-a făcut să nu înțeleagă “circuitul banilor în natură” și să creadă că fericirea și încrederea sunt lucruri pe care le poți cumpăra cu bani.
Concluzia la care am ajuns citind “I’m Black and White” e una cât se poate de actuală și care, din păcate, se poate observa la mari artiști din toate epocile și colțurile pământului: talentul și faima pot aduce, dar nu pot menține fericirea și bogăția. Pentru a rămâne bogat si fericit e nevoie de educație. Și nu e niciodată prea târziu să începi să te educi.
Cred că asta e cartea pe care ar trebui să o citească orice adolescent care, pe măsură ce trec anii și disperarea părinților se adâncește, nu vrea să renunțe la visele sale artistice. Pentru că “I’m Black and White” e o carte urâtă, tristă și foarte necesară, care arată capcanele pe care le va avea de înfruntat cam orice om se visează artist de succes.
Mi-a plăcut foarte tare felul îngrijit în care a scris Wil Haygood. Se vede migala cu care și-a șlefuit frazele, răbdarea cu care și-a ales cuvintele. “I’m Black and White” e genul de carte care îți place pentru scriitură, până și dacă subiectul nu te intersează foarte tare.
Găsiți “I’m Black and White” pe Kindle aici.
Citatele mele preferate din “I’m Black and White” mai jos*:
“(…) avea misteriosul har de a îndepărta râzând o durere adâncă, aproape de neînchipuit, care te lasă zgâriind pereți în neștire, căutând o identitate în timp ce ești pierdut în crud luminata lume a prefăcătoriei.”
“Sunt ceea ce sunt, nu datorită esenței mele, ci în ciuda ei.”
“Mersul lui Sinatra: languros, dar amenințător, spatele arcuit, dar restul corpului relaxat. Mersul unui bărbat în căutare de muzică tandră, dar care se poate oricând enerva căutând.”
“Faima era carnea, iar el era tigrul.”
“Ei – oamenii din umbra marilor studiouri, oamenii care aveau misiunea de a ține secretele din cadrul secretelor dintr-un secret de la Hollywood – vor distruge cariera micului Sammy.”
“Frank [Sinatra – n. tr.] doar le cânta celor care se simțeau singuri, nu-i și sfătuia.”
“Rasa și sexul erau sabia Americii. El știa asta – era mai deștept decât lăsa să se vadă – și nu se putea opri din dans, din a dansa step, pe tăișul acestei săbii, râzând și sângerând și plângând și râzând.”
* traducerea îmi aparține
