Topu’ la bula mea – ediția 3 (iunie 2020)

Ce e “Topu’ la bula mea”

Am pornit de la trei premise:

  •  YouTube este un indicator destul de eficient al succesului general al unui gen muzical, al unui artist sau al unei piese.
  • Lumea de la mine din bulă ascultă muzici foarte diferite și în general mișto.
  • Fascinația omului pentru topuri este nemărginită și făr’ de moarte.

În caz că le-ați ratat avem așa: ediția mai și ediția iunie publicate până acum. După ce a apărut, ascultând topul, mi-am dat seama că ideea asta a mea aduce împreună piese care, în mod normal, nu s-ar regăsi veci pururi în același loc iscă oareșce interes. Am primit mesaje de la oameni care mi-au mulțumit pentru că i-am ajutat să descopere artiști de a căror existență habar n-aveau sau piese care s-au dus în playlisturile lor cu “șlagăre”.

M-am hotărât să mă țin de topu’ ăsta lunar atâta vreme cât bula mea va răspunde cu măcar 10 propuneri la postarea de pe Facebook în care întreb lumea ce piese românești s-au lansat luna asta. Postarea apare mereu în ultima joi din luna respectivă, iar “Topu’ la bula mea” se publică întotdeauna în prima zi de luni a lunii următoare. Pentru luna iunie am avut 23 piese înscrise. Deci stăm bine. Avem top.

Înainte să încep aș vrea să le mulțumesc unor oameni care au venit cu idei mișto. Cristi Ochiu (Forward Agency) m-a rugat să fac un playlist de YouTube cu toate piesele pe care le bag în top, astfel încât să le poată asculta și întregi fără să fie nevoit să o caute pe fiecare din ele. Ceea ce am și făcut. Playlistul e aici.

Lui Cristi Stan (Sublime România) îi mulțumesc încă o dată pentru că aduce propuneri care ar trebui să ne lămurească pe toți care este muzica de are cea mai mare priză la publicul românesc. Mai am un mulțumesc, e drept că mai printre dinți rostit el așa, pentru Pandutzu care a intrat într-o vrie a propunerilor și care este deci nașul a nici mai mult nici mai puțin de X piese din Topu’ la bula mea, ediția de iunie.

Top

Cum departajez piesele din “Topu’ la bula mea”

Ordonez piesele primite în comentarii după numărul de views pe zi pe care îl au de la lansare. Adică numărul de views din ziua în care fac topul împărțit la numărul de zile care au trecut de la lansarea piesei.

Știu că modul de departajare nu-i perfect, însă e topul meu, bula mea, deci fac ce vreau! Lăsând gluma la o parte, chiar cred că numărul de views pe zi reprezintă un indiciu clar pentru succesul unei piese, mai ales în prima lună de la lansare.

TOPU’ LA BULA MEA – IUNIE 2020

23. Amethyst Gun – Ice Cream / 149 views / uploadată pe 25 iunie / 37,25 views pe zi

Pornim topul cu un proiect nou, pe care l-a propus Ion Marinescu. Și pentru care îi mulțumesc. Eu am dat subscribe și like din toată inima. Amethyst Gun e un duo indie care sună un pic a anii ’30, iar “Ice Cream” e o piesă numai bună de vară. Se cam simte un pic de accent românesc în felul în care cântă solista în engleză, dar asta se poate remedia. Îmi permit și un sfat, că doar sunt la început de drum: poate ar fi bine să comunice un pic mai multe amănunte despre proiectul lor atât pe canalul de YouTube cât și pe site. Misterul are farmecul lui, dar uite că eu n-am avut pe ce să fac research ca să spun chestii despre Amethyst Gun.

22. George Pandrea – It’s Like… U Know (feat. Sarah) / 662 views / uploadată pe  13 iunie / 41,38 views pe zi

George, în primul rând îți mulțumesc pentru încrederea pe care o ai în Topu’ la bula mea. E a doua oară când îți înscrii o piesă aici. “It’s like… U Know” e, de altfel, una din puținele piese electronice din top luna asta. Mie mi-a adus aminte de Tricky. Doar că aici vocea e feminină. Îmi place mult timbrul lui Sarah și atmosfera pe care o creează vocea ei. George, felicitări! Îmi place piesa.

21. Jazu – I love you, LOVE! / 561 de views / uploadată pe 18 iunie / 51 views pe zi

Pe Florin Sîia îl cunosc de foarte mulți ani, de pe vremea Mandinga și chiar mai de mult. El e basist în Jazu și cel care semnează aranjamentul muzical al piesei compuse și cântate de Ioana Sîia, soția lui. Mix și master poartă tot semnătura Sîia, de data asta e vorba despre Bazooka, fratele lui Florin. Deci e o afacere de familie, cum ar veni. Mă bucur mult că mi-ai trimis piesa, Florine, pentru că mi-era tare dor să mai aud muzica fericită pe care o cântați voi. Am dat subscribe și like acolo și abia aștept să ne vedem la un concert de-al vostru. Jazu, după cum i-o spune și numele, e o trupă de jazz, dar un jazz foarte prietenos și bine cântat. Mi se pare muzică pe care n-ai cum să o asculți fără să zâmbești. Sper din toată inima să scoateți cât mai multe piese repejor, astfel încât canalul vostru de YouTube să crească frumos, așa cum merită. Momentan sunt acolo doar două piese.

20. Astro Generale – “Night Fever” / 1.500 views / uploadată pe 5 iunie / 62,5 views pe zi

Mihai Moldoveanu de la Jazzy Bit este cel care a propus piesa asta, care, sincer, m-a cam dat pe spate. Nu știam de proiect, am dat subscribe, like, tot ce trebuie. Muzica lor are mult ’80 în ea, dar e bine așezat acolo. Synth Pop, Disco – pentru fanii de etichete. Aș dansa pe muzica lor și sper îi văd în concert pe undeva cât mai repede cu putință. De notat e și clipul – unul din puținele cu poveste în scenariu luna asta.

19. MGee – Supereroina (Xoxo) / 394 views / uploadată pe 24 iunie / 78,8 views pe zi

Piesă propusă de Pandutzu, a unei artiste pe care am auzit-o pentru prima oară. Deci mulțumesc. Nu e nici pe departe genul de muzică pe care să o ascult în timpul meu liber, însă fata asta are în voce destul r&b și jazz cât să mă facă să vreau să îi urmăresc evoluția. Piesa e lansată pe canalul ei propriu de YouTube. Am făcut un pic de research și am descoperit că MGee a făcut sau face parte din Muze, o trupă de rapperițe care a făcut ceva vâlvă la un moment dat. Eu sper să nu se lase de piese solo. Felicitări MGee.

18. Diana Secu – You Know My Name (Chris Cornell) / 1.491 views / uploadată pe 22 iunie / 213 views pe zi

Unul din puținele coveruri din istoria (anemică deocamdată) a Topului la bula mea. Dar e unul care m-a uns pe suflet. Chris Cornell a fost solistul trupelor Soundgarden și Audioslave. Iar Diana Secu a avut ceva cojones să-i cânte piesa, pentru că nu-i vine taman pe voce. Și cred că treaba asta se și vede puțin, mai ales la expresivitate, pe care știu de la piesa trecută că Diana o are din plin. Cu toate astea, eu i-am dat like, că subscribe îi dădusem deja de la prima ei apariție în top. Sper din toată inima că Diana va avea o carieră mișto în muzică, pentru că eu cred că în România e loc pentru un artist ca ea. Baftă multă în continuare.

17. Jurjak – Jocuri de noroc / 7.844 views / uploadată pe 3 iunie / 301,69 views pe zi

Vlad Stoicescu, îți mulțumesc mult pentru că ai propus Jurjak pentru top, pentru că uite-așa mi-am dat seama că eu nu le dădusem subscribe pe YouTube, deși îmi place trupa de mor. Nu e singura prezență Jurjak de luna asta, mai vine una, așa că fiți pregătiți. Jurjak îmi place mult pentru că are un stil aparte, ușor recognoscibil. Ceea ce o chestie rar întâlnită, deci prețioasă. Nu-i deloc ușor să faci treaba asta.

 

16. SATRN x NAJAH – “What You Said” / 1.992 views / uploadată pe 24 iunie / 398,4 views pe zi

“What You Said” e încă o piesă proprie propusă de artistul însuși, în cazul ăsta Vlad Alecu, aka SATRN. Uitându-mă pe creditele de pe YouTube am văzut că e un proiect în care este implicat și Klyde, pe care îl vom întâlni uuun pic mai sus în top. Piesa e ciudățică, dar nu în sensul rău. E doar greu de încadrat strict într-un curent muzical. De sunat, însă, sună bine. Uite, încă un subscribe pe care l-am dat din toată inima în ediția asta de top.

15. Klyde – Incomplete / 9.555 views / uploadată pe 12 iunie / 562,06 views pe zi

Îi mulțumesc lui Claudiu Nergheș pentru propunere, pentru că uite-așa am mai descoperit un artist de care nu știam. “Incomplete” e un fel de electropop, iar Klyde arată multe calități vocale. Nu e un gen muzical care să fie foarte des întânlit în repertoriul artiștilor români și ăsta e un lucru pentru care mie îmi pare rău. Îi doresc mult succes lui Klyde. Și, ca să lămurim lucrurile, Claudiu Nergheș este Klyde – artist, compozitor, producător.

14. om la lună- Zid / 11.687 views / uploadată pe 12 iunie / 687,47 views pe zi

Zoltan Sebestyen, îți mulțumesc mult pentru propunerea ta, a doua. Eu nu știam că există om la lună. Și am descoperit o trupă mișto, care a stat în carantină 15 zile, toți membrii trupei au locuit împreună și au compus 7 piese. “Zid” e una din ele. Începe aproape folk, dar apoi crește frumos. Atât de frumos că om la lună face acum parte din trupele pe care abia aștept să le văd live, cât mai curând. Una din cele mai mișto descoperiri de luna asta pentru mine.

13. Omu’ Gnom feat. Jurjak – Pe stomacul gol / 31.707 views / uploadată pe 15 iunie / 2.264,78 views pe zi

E, uite, fix piesa asta am ascultat-o ieri, în mașină, arătată de un prieten bun. M-am bucurat să văd că Narcis Axinte a propus-o și deci inclus-o în top. De Jurjak am zis deja că-mi place, însă acum ocazia să recunosc că și Omu Gnom face parte dintre artiștii români preferați. Iar combinația asta mi se pare absolut genială. Credeți-mă pe cuvânt că piesa asta trebuie ascultată de mai multe ori. Sunt multe chestii de înțeles acolo. “Pe stomacul gol” e una din piesele de pe cel mai nou album Omu’ Gnom – “Cântece din colivie”, scris și produs în perioada martie – aprilie 2020, adică în plină pandemie.

12. Glad Condor – Miracolul din noi / 38.343 views / uploadată pe 17 iunie / 3.195,25 views pe zi

Una din propunerile lui Zoltan Sebestyen luna asta, pentru care îi mulțumesc. E prima oară când am ascultat Glad Condor, care pare un proiect pop. “Miracolul din noi” e lentă, dar nu e tristă. Dimpotrivă, e despre miracolul iubirii dintre doi oameni. Cred că, la timpurile pe care le trăim, oamenii au mare nevoie de astfel de piese, care să fie optimiste. Notez și de data asta la capitolul plusuri că Glad Condor nu e doar interpretul piesei, ci și compozitor și producător.

11. Theo – Nu e cine știe ce / 82.429 views / uploadată pe 17 iunie / 6.869,08 views pe zi

Piesă propusă de Alex Butu, podcasterul din spatele “Și tu ești artist” care e, ca să zic așa, celălalt podcast despre industria muzicală din România. Dar și de Adrian Ionuț. Singura piesă care a fost propusă de doi oameni, asta trebuie să însemne ceva de bine. E prima oară când îl ascult pe Theo care și este o coproducție între Cat Music și Baladda Records. Recunosc că m-a surprins plăcut. Are sound bun piesa, iar Theo e cel care semnează versuri, muzică, producție – un amănunt care mă face să admir cu atât mai mult un artist. Piesa e cuminte pe lângă alte piese de genul ăsta, adică e făcută pentru succes comercial. În cazul unor astfel de producții există riscul ca, în cele din urmă, compromisul făcut pentru a fi pe trend și în playlist să compromită personalitatea artistului. Mie, momentan, mi se pare că Theo e îndeajuns de aproape ca să rămână el însuși. Îi doresc succes.

10. Bitza cu Alan&Kepa – Ăștia suntem / 151.890 views / uploadată pe 15 iunie / 10.849,29 views pe zi

Îi mulțumesc fratelui Valentin Istrate pentru propunerea de luna asta din mai multe motive. În primul rând pe Bitza îl știu de când eram amândoi la liceu și, deși nu ne-am văzut noi cine știe mult mai ales în ultimii ani, sunt sigur că prietenia care ne leagă de atunci încă există. Apoi Alan&Kepa sunt o trupă pe care am ascultat-o mult în ultima vreme mai ales și care mă sparge la capitolul tehnică. Mie piesa mi se pare foarte bună și îi urez mult succes lui Bitză în continuare. Să aibă o revenire mișto!

9. Delia Rus – Niciun dubiu / 127.737 views / uploadată pe 18 iunie / 11.612 views pe zi

Pandutzu, de la el vine încă o propunere luna asta. Delia Rus a mai fost în top și, cred eu, va mai fi. Ca artist conceput pentru mainstream, semnată la Roton, una din casele de discuri mari, Delia cred că are potențial. Are nevoie de hit pe radio pentru ca lucrurile să decoleze pentru ea. Nu sunt foarte sigur că “Niciun dubiu” e piesa care va rezolva problema. Dar e foarte bine că scoate piese multe, e o etapă în care are mare nevoie să lanseze cât mai multă muzică pentru ca publicul să o descopere pe ea, iar ea să se descopere pe sine.

8. Trooper – Dragoste falsă / 106.854 views / uploadată pe 22 iunie / 15.264,86 views pe zi

Trooper este una din puținele trupe de rock din România care se poate lăuda cu o bază de fani stabilă și activă. Apropo de stabilitate, la fel e și relația pe care ei o au cu omul care le face clipurile, Mihai Vasilescu, pe care-l salut și de-aici, din top. Piesa a fost propusă de Vlad Angelescu, însă eu o știam dinainte de a fi lansată. E rezultatul unei colaborări neașteptate între Trooper și George Hora. Sper ca ea să aducă fiecărei părți ceea ce și-a dorit.

7. Guess Who – De acasă / 256.298 views / uploadată pe 15 iunie / 18.307 views pe zi

Propunere de la Rareș-Ștefan Ularu luna asta. Pentru care, de altfel, mulțumesc! Eeee… trap piesa lui Guess Who. Și e despre pandemie. Foarte mișto e clipul regizat de Tranda. Bazat pe un decor simplu, de care se folosește inteligent. Are un singur personaj, un dansator.

6. Deliric – ASAP (feat. Vlad Flueraru) / 442.878 views / uploadată pe 16 iunie / 34.067,54 views pe zi

E prima piesă (în ordinea cronologică a propunerii) de la Pandutzu. Înainte de orice, aș vrea să declar că, atunci când e vorba de Deliric eu n-am cum să fiu obiectiv. După părerea mea e unul din cei mai buni emcee din România. Acum, că am lămurit-o pe asta, hai să vedem ce-i cu ASAP. E o poveste de dragoste, dar doar până la jumătate. După al doilea refren, care, apropo e plin de feeling, Deliric o virează brusc spre revoluție și schimbare. E surprinzătoare piesa, ca vremurile pe care le trăim.

5. Criss Blaziny feat. Connect-R & Bvcovia – JCole/ 1.126.717 views / uploadata pe 8 iunie / 53.653,19 views pe zi

Încă o piesă trap, o colaborare în care avem un ritm cântat de un Connect-R foarte răgușit, cu versuri light și câteva dume chiar ok. Piesa face parte de pe cel mai nou album al lui Cris Blaziny – “Poetul mării” și e una din cele mai de succes piese ale lunii iunie din Topu’ la bula mea.

4. Florin Salam – Alo Doamne / 856.811 views / uploadată pe 20 iunie / 95.201,22 views pe zi / era pe locul 18 în trending atunci când am înregistrat topul

Tot lui Cristi Stan trebui să-i mulțumim și pentru prima prezență a lui Florin Salam în Topu’ la bula mea. Deși stă foarte bine din punctul de vedere al cifrelor care cuantifică succesul pe YouTube, aș vrea totuși să fiți atenți la diferențele notabile dintre Salam și Dani Mocanu, și el prezent în topul acestei luni. Cam asta am de zis.

3. ADDA feat. Smiley – Sâmbătă seara / 3.042.698 views / uploadată pe 9 iunie / 152.134,9 views pe zi / era numărul 31 pe trending când am înregistrat eu podcastul

Cred că e una din piesele care are cele mai multe ingrediente care să asigure succesul: Smiley și Adda, doi artiști cu nume mare, cu hituri multe. E coproducție între Cat Music, HaHaHa Production și BalAdda Records, are clip făcut de Alex Ceaușu, e despre sâmbătă seara și despre dragoste, e veselă. Așadar cred că e cazul să ne pregătim să ascultăm “Sâmbătă seara” la radio vara asta.

2. Feli feat. Grasu XXL – Banii n-aduc fericirea / 4.334.582 / uploadată pe 3 iunie / 166.714,69 views pe zi

Încă o piesă propusă de Pandutzu, una din puținele din top care e deja pe radio. Piesa se bazează pe refrenul unui hit vechi semnat de formația Generic și face parte din noua abordare a lui Feli, care de o vreme scoate piese bazate pe folclor rural sau urban, un trend care i-a adus artistei mult airplay în ultimul an. Cred că e colaborare care va face bine ambilor artiști, atât lui Feli cât și lui Grasu. Videoclipul e mișto și m-am bucurat să văd că se folosește pentru prima dată o locație urbană mișto la care mă gândisem și eu: picioarele pictate ale Pasajului Basarab.

  1. Dani Mocanu și Costi – Artileria / 17.911.793 views / uploadată pe 1 iunie / 639.706,89 views pe zi / era pe locul 16 în trending când am înregistrat topul

E una din cele două piese propuse de Cristi Stan luna asta. Despre ea am două chestii de spus. Prima: imaginați-vă piesa asta cântată de Maluma în spaniolă, cu mai puține inflexiuni balcanice. Așa-i că-i hit de radio? Al doilea lucru e că, după ce a lucrat mulți ani cu artiști de-afară, între care Shaggy și Mohombi, Costi alege să se întoarcă în România alături de Dani Mocanu. De ce? Păi eu zic că omul vrea succes garantat.

Și, pentru a păstra tradiția de a-l cita pe Dani Mocanu de fiecare dată când apare în Topu’ la bula mea, de data asta vă ofer un singur vers: “Aș detona în tine ca în poligon.”

Play

podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:

Apple Podcast | Stitcher | YouTube | SoundCloud | Spotify | Google Podcasts