Viki King – “How to Write a Movie in 21 Days” (recenzie)

“How to Write a Movie in 21 Days” e a treia carte despre scenaristică pe care am citit-o anul trecut.

După ce m-am delectat deja cu două cărți de-ale lui Robert McKee (una despre poveste, cealaltă despre dialog), am zis să schimb autorul în domeniul ăsta proaspăt pe care îl descopăr și care mă fascinează: scenaristica. Asta, evident, în timp ce scriu deja la sezonul 2 din Murdar, sezon în care aplic conștient acum principii pe care înainte le simțeam doar, prin prisma experienței de consumator înrăit de filme și seriale, actor amator (prin tinerețile mele), regizor și scenarist de videoclipuri (nu multe, vreo două).

How to Write a Movie in 21 Days

Viki King scrie o carte a cărei literă de lege n-aș fi în stare s-o urmez în viața mea. Sincer, nu mă văd capabil să scriu un film (cu atât mai puțin un serial, fie el și doar audio) în 21 de zile. Nici în 12 și nici în 112. Nu sunt genul de creator care să funcționeze cu dată fixă la astfel de proiecte. Dar asta nu înseamnă că nu există și oameni în stare să aplice regulile ei în totalitate și să reușească să se încadreze în termenul ăsta al ei, care numai la rapelul de vaccin mă face să mă gândesc în perioada asta.

Cu ce am rămas, însă, după ce am terminat “How to Write a Movie in 21 Days” sunt câteva principii despre felul în care se poate organiza creativitatea și, mai ales, despre cum poți disciplina genul ăsta de activitate care, cel puțin la prima vedere pare imposibil de domesticit într-o atât de mare măsură încât să poată fi combinată cu o viață de “om normal”, cu familie și carieră. Ei bine, se poate. Eu am descoperit asta și mi-e acum mai ușor, după ce am citit cartea lui Viki King.

“How to Write a Movie in 21 Days” nu s-a tradus, evident, în românește. O găsiți de cumpărat pentru Kindle aici.

Citatele mele preferate din “How to Write a Movie in 21 Days” sunt*:

“Nu poți fi un altcineva de mâna a doua, poți fi doar tu însuți. Ca scriitor ai o singură resursă reală – punctul tău de vedere.”

“Când te hotărăști că povestea ta merită să existe, fă pași mari înainte aducând povestea din ce în ce mai aproape de adevărata ei sursă. Dă-i povestea personajului principal.”

“Deci felul în care tu îți afli povestea este punându-ți întrebări la care tot tu răspunzi. Ia pur și simplu o decizie. Dacă nu se potrivește, atunci decide din nou până se potrivește.”

“Nu jucăm roluri des, ci mai degrabă ne prefacem; adică deseori țipăm când de fapt am vrea să plângem, spunem da când de fapt vrem să zicem nu. Așa că noi, ca scenariști, trebuie să găsim feluri în care să arătăm că un personaj ar putea să facă un lucru dar să își dorească de fapt cu totul altceva.”

“De exemplu, în Psycho, Alfred Hitchcock a decis ca Janet Leigh să fie înjunghiată mortal într-un duș. Că dacă se întâmpla într-o limuzină, asta i-ar fi speriat doar pe bogătași.”

“De la pagina 10 la pagina 30 avem nevoie să aflăm informații noi, bazate pe provocarea prezentată la pagina 10. Trebuie să vedem ce urmărește eroul nostru și trebuie să vedem că are o problemă în a obține acel lucru.”

“Atenție, e important: dacă la sfărșit obține fix ce-și dorea la început, nu s-a schimbat. Ar fi un deranj prea mare pentru nimic. Lasă eroul să învețe ceva și să fie schimbat de ceea ce trăiește.”

“Nu e greu să scrii. E atât de ușor să scrii bine, încât e întâmplător. Dar nu e o întâmplare că să scriitura bină e personală.”

“Adu-ți aminte că scrii prima ciornă mai întâi, iar prima ciornă nu face altceva decât să-ți arate ce știi deja, dar nu știi că știi.”

“O secvență n-are nevoie de un început, un mijloc și un sfârșit; are nevoie să-și facă treaba și atât.”

“Tu ca scriitor poți fi omniscient, iar asta îi dă personajului tău libertatea de a învăța pe măură ce se desfășoară acțiunea. Dacă personajul e îndeajuns de deștept la început ca să știe cum se termină, atunci nu există poveste.”

“Opiniile au mai mult de-a face cu cel care le emite decât cu lucrul despre care acel om emite opinia.”

*traducerea îmi aparține

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!