Randall D. Wixen – “The Plain and Simple Guide to Music Publishing” (recenzie)

Zice-s-ar că publishingul este cea mai bănoasă parte a industriei muzicale. Că eu cred în această zicere am stabilit deja, aici. Te întrebi atunci de ce nu sunt mai mulți publisheri pe lume. Ei bine, pentru același motiv pentru care nu sunt mai mulți specialiști în fizica cuantică. Pentru că publishingul e greu rău, monșer. Trebuie să fii odihnit, deștept, atent, bine conectat în industrie, pe fază, intuitiv, migălos, ordonat. Cam astea sunt calitățile de care are nevoie un publisher bun. A, bașca norocos!

"The Plain and Simple Guide to Music Publishing"

Și când începi să înoți printre procente, ani, împărțeli și negocieri de contracte e atât de ușor să-ți feștelești Nordul și să te rătăcești, trăgând după tine și o șleahtă de compozitori nevinovați, că aproape orice altă alternativă e mai mișto decât publishing-ul ăsta, cu banii lui cu tot.

E, iaca, eu sunt masochist! Am zis că studiez problema. Sau, mai bine zis, am crezut că sunt masochist până când am citit primele paragrafe din “The Plain and Simple Guide to Music Publishing” și am înțeles că am norocul să țin în mână o carte genial scrisă. Domnul Randall D. Wixen, că altfel nu pot să-i zic, este un tip care deține darul rar de a putea explica în termeni lesne de priceput niște noțiuni extrem de complexe. Și, de parcă asta n-ar fi destul, omul mai are și umor.

De fapt, dacă e să găsesc o meteahnă la “The Plain and Simple Guide to Music Publishing”, cred că asta ar fi cam singura: e pe alocuri atât de bine scrisă că eu am citit-o de dragul scriiturii, fără să mai fiu atent la ce mă învăța. Noroc că doar pe alocuri.

Mi se pare cea mai bună carte cu care să începi să înveți despre publishing. Atenție, însă! Cartea nu-i chiar de începători într-ale industriei. Ar fi bine să fi citit deja Passman când te apuci de ea. Măcar Passman.

Pe Kindle o găsiți, că în România nu cred să fie mai mult de 5 oameni care să merite cu adevărat numele de publisher, așa că e ușor de înțeles de ce nu se va traduce niciodată cartea asta în limba noastră-i o comoară. Deci aici.

Citatele mele preferate din “The Plain and Simple Guide to Music Publishing”*:

“Ei bine, industria muzicală e plină de împărați în pielea goală și, pentru că eu am de-a face cu ei în fiecare zi, mă cam frustrez.”

“Sunt convins că un manager pe care îl cunosc e atât de prost, încât nu poate să numere decât până la zece (și asta cu greu). De ce are el atunci atât de mult succes? Cred că asta se întâmplă din cauză că, orice număr, din alea zece de le știe, folosește atunci când negociază o afacere, întotdeauna își amintește să îl rostească pe un ton autoritar și convingător urmat de cuvintele ‘milioane de dolari.'”

“Durata copyright-ului se întinde pe durata vieții autorului, plus încă 70 de ani după moartea sa. Dacă ești un loser dependent de droguri și mori la 28 de ani, dar partenerul cu care compui e Dl. Sănătos, cei 70 de ani nu încep să curgă decât în momentul în care moare el. Așa că un sfat bun este să compui mereu muzică împreună cu oameni care sunt mai talentați și mai sănătoși decât tine.”

“Dacă o casă de discuri sau un publisher îți fac o ofertă de vis, lucrul ăsta se întâmplă pentru că tu ești atât de valoros, nu pentu că avocatul tău e vreun mare mahăr care șochează și vrăjește reprezenanții companiei care ți-a făcut oferta.”

*traducerea îmi aparține

STAI, NU PLECA! ÎNCĂ...

Dacă-ți plăcu scriitura și vrei să mai afli ce-mi bubuie debla,
apasă butonu' de colea, te rog!