Topu’ la bula mea ediția 6 – septembrie 2020

Ce e “Topu’ la bula mea”

În caz că le-ați ratat avem așa: ediția aprilieediția mai  ediția iunie, ediția iulie și ediția august publicate până acum. După ce a apărut prima ediție mi-am dat seama că ideea mea aduce împreună piese care, în mod normal, nu s-ar regăsi veci pururi în același loc. Am primit mesaje de la oameni care mi-au mulțumit pentru că i-am ajutat să descopere artiști de a căror existență habar n-aveau sau piese care s-au dus în playlisturile lor cu “șlagăre”.

M-am hotărât să mă țin de topu’ ăsta lunar atâta vreme cât bula mea va răspunde cu măcar 10 propuneri la postarea de pe Facebook în care întreb lumea ce piese românești s-au lansat luna asta. Postarea apare mereu în ultima joi din luna respectivă, iar “Topu’ la bula mea” se publică întotdeauna în lunea următoare. Pentru luna septembrie am avut 21  de  piese clasificate. Deci stăm foarte bine. Avem top.

Playlist de YT cu toate piesele din ediția lunii septembrie găsiți aici.

Cum departajez piesele din “Topu’ la bula mea”

Ordonez piesele primite în comentarii după numărul de views pe zi pe care îl au de la lansare. Adică numărul de views din ziua în care fac topul împărțit la numărul de zile care au trecut de la lansarea piesei.

Top

TOPU’ LA BULA MEA – SEPTEMBRIE 2020

21. George Pandrea feat. Georgi Năstase – “Circles” / 298 views / lansată pe 20 septembrie / 42,57 views pe zi

“Circles” a fost propusă chiar de George Pandrea și e perfectă pentru ascultat noaptea târziu, preferabil nu singur. George a mai fost în top, în edițiile mai și iunie. În mai cu o piesă cu Vali Umbră, iar în iunie cu una cu Sarah. “Circles” e soră cu “It’s Like… U Know”, piesa cu Sarah, evident cu o altă voce.

Mi se pare foarte mișto nișa pe care și-a găsit-o George și cred că este foarte ușor de exportat. De asemenea, îl felicit că reușește să găsească voci feminine cu care să lucreze bine, pentru că știu că asta este una din crizele mari ale patriei noastre de mai mulți ani încoace. Sper din toată inima să mai aud piese de la George Pandrea în stilul dreamy atât cu Georgi Năstase, cât mai ales cu Sarah, ba poate chiar cu niscaiva voci de afară.

20. LorenzoOne feat. Alex Șveț – “Instinctele” / 627 views / lansată pe 14 septembrie / 48,3 views pe zi

LorenzoOne este prezent și el alături de Alex Șveț destul de frecvent în top. Și, chiar dacă am introdus de luna asta regula cu o piesă per artist pe lună, colaborările sunt exceptate. De-asta o să vă întâlniți în scurt timp cu o piesă de-a lui Alex Șveț solo, deși numele lui tocmai ce l-ați auzit.

“Instinctele” este o piesă pop, cu sound care încearcă să fie modern. Din păcate n-am reușit să fiu foarte atent la muzică din cauză că videoclipul arată o trupă formată din chitară clasică, tobă și clapă, iar sound-ul este total electronic. Adică nu prea se pupă imaginea cu muzica. Oricum, felicitări LorezoOne pentru perseverență și…la mai mare!

19. Rockabella – “Năluca” / 427 views / lansată pe 21 septembrie / 71,16 views pe zi

Rockabella este o trupă cu care nu prea am cum să fiu obiectiv din mai multe motive: mă știu destul de bine cu mai mulți dintre membri, se află în ograda colegilor mei de la Mastering the Music Business, Overground Music, de care deja mă leagă o prietenie lungă și frumoasă. Și mai și cântă pe gustul meu.

“Năluca” e o piesă tare care îmi place mult, cu un refren care se înșurubează în ureche și acolo rămâne. De remarcat și aici spiritul de colaborare pe care Overground Music îl imprimă artiștilor cu care lucrează. La capitolul mulțumiri este menționat Dan Georgescu (byron), o altă trupă semnată la Overground. Mulțumesc mult că i-ai propus, Alex Teodorescu. Uite-așa mi-am dat seama că nu apucasem să le dau subscribe. Am dat și like pentru Rockabella cu “Năluca”.

18. As We Exhale – “Crocodile” / 374 views / lansată pe 23 septembrie / 93.5 views pe zi

Piesa e propusă de Zoltan Sebestyen, căruia îi mulțumesc mult pentru că m-a ajutat să descopăr încă o trupă foarte mișto. Zic de la început ca să nu uit, am dat subscribe și like. As We Exhale e o trupă de fete, “Crocodile” e a doua lor piesă după “Breathe” lansată acum 6 luni. Fetelor, mari și multe felicitări. Mintea mea, ca oricărui alt om, a căutat imediat să găsească un sertar unde să vă bage și a renunțat după niște oscilări nebune între Cranberries și muzică scandinavă. Sunteți voi și atât. Iar ăsta e mare lucru. “Crocodile” e armonie, zâmbet și dor de ducă – piesă simplă și frumoasă cum rar se mai fac în zilele noastre.

Dacă îmi permiteți o rugăminte cu iz de sfat: scoateți muzică mai des, că mai vreau și, veți vedea, asta vă va ajuta să ajungeți la urechi pregătite să vă audă. As We Exhale e o trupă pe care abia aștept să o văd în concert și este genul de trupă care mă face să mă pup singur că am avut ideea cu “Topu’ la bula mea”. Încă o dată – felicitări! Asta este piesa mea preferată din topul lunii septembrie. A! Și încă o tură de felicitări pentru nume. Care merge și ca acronim. Deșteaptă treabă.

17. Mix & Match – “Cruel Game” / 1.780 views / lansată pe 11 septembrie / 111,25 views pe zi

Pe mine vă rog să mă iertați, dar obiectivtatea mea se duce pe apa sâmbetei când aud trupe de adolescenți care cântă rock. Sunt fan încă dinainte de a da play și apoi mă feresc să zic chestii care să-i descurajeze, de frică să nu cumva să-i sperii. Că și-așa e mare secetă de copii care cântă la instrumente. Adăugați la asta faptul că propunerea a fost făcută de soția mea, Georgiana, și vă dați seama că nu-i lucru ușor ce am eu de făcut aici.

Noroc că mă ajută Mix & Match, care nu cântă rău deloc. În primele 30 de secunde de piesă am zis Evanescence, iar ei mi-au dat dreptate pe final, cu niște pasaje vocale operatice. Îmi place foarte mult cum sună trupa, ușor din secolul trecut. E clar că au ascultat copiii și Metallica și tot ce mai trebuie pentru o cultură rock solidă.

Dar uite că nu mă pot stăpâni și vin cu niște observații care sper să nu-mi fie luate în nume de rău sau să însemne că iar n-am mâncare caldă acasă timp de o lună. Numele trupei mă ducea cu gândul la orice, numai la chitară cu distors nu. Poate vă mai gândiți la opțiuni până nu dă succesul peste voi. Și mai am una: poate solista vocală ar trebui să asculte mai multe trupe rock cu cântărețe – Joan Jett, Vixen sunt doar două, dar sunt multe pe lume. E vorba de atitudine, de stare care nu prea mă duc în direcția care trebuie încă.

Oricum, eu am dat subscribe și like, pentru că sunt convins că Mix & Match au un viitor mișto în fața lor cu o singură condiție: să muncească mult și constant la muzica și la imaginea lor. Felicitări, copii!

16. Alex Șveț – “Datorii” / 628 views / lansată pe 24 septembrie / 209,3 views pe zi

Alex Șveț este, probabil, cel mai consecvent artist din top. Ba este chiar în poziția unică de a avea mai multe piese în top decât ediții are topul. Și tot el este motivul pentru care am limitat numărul de piese cu care un artist poate participa la o ediție de top la una. Câte piese de-ale lui credeți că a inclus Alex în prezenta ediție? Două, evident.

“Datorii” este cea care are mai mult succes după criteriile de departajare din “Topu’ la bula mea”, așa că pe asta am clasificat-o. Încă o încercare de reggae de la Alex, “Datorii” e happy despre un subiect trist, cu un clip care are și un pic de umor și care, după cât se pare, e filmat chiar la Alex acasă.

15. Butu & Zah – “BRUIAJ” / 1.419 views / lansată pe 22 septembrie / 283,8 views pe zi

Pe Butu îl cunosc de niște ani deja și îl felicit pentru modul în care a evoluat. Cred că, din punct de vedere al stilului s-a găsit și e pe drumul cel bun. Jobul pe care îl are în advertising și podcastul despre industria muzicală pe care îl face de ceva vreme deja sunt cu siguranță de mare ajutor în creșterea calității propriului brand, iar treaba asta se vede în “Bruiaj”.

Piesa e o caterincă de la un capăt la celălalt, cu un clip făcut cu bani puțini, de artist independent la început de drum. Mă duce așa, ușor, cu gândul la “Summer Jam” al lui Underdogg Project. Piesa, nu clipul. După 5 luni în Vaslui, ca s-o dau și eu pe caterincă, pentru că știu că nu se supără Butu pe mine. Singura mea întrebare e de ce să lansezi o piesă care e de vară 100% în 22 septembrie? Sau o fi și asta tot o caterincă?

14. D.E.P. x Glow – “Solamente tu” / 3.719  views / lansată pe 17 septembrie / 371,9 views pe zi

“Solamente tu” a fost propusă de Stelian Savu și este o piesă produsă de gașca independentă grupată în jurul lui Cristi Pistol, care tot încearcă să obțină succes mainstream fără niciun fel de ajutor de la majori. Încă o dată felicitări pentru ambiție și perseverență și multă baftă, că nu-i deloc ușor drumul pe care ați apucat-o.

Dacă de Glow am mai dat prin top, D.E.P. e new entry. Nici nu știu exact cum se pronunță încă numele ei, dar este o nouă achiziție în gașca asta, artistă aflată la primul ei single. Bine-ai venit în industria muzicală și multă baftă, că o să ai nevoie.

Piesa “Solamente tu” aș vedea-o, cu clip cu tot, ca generic pentru un film cu multe suspine și iubiri la care să lăcrimeze empatic femei pe canapele urban-domestice. Adică telenovele. De remarcat subtitrarea versurilor în românește. Încă mă întreb dacă e de bine sau de rău, dar tind să cred că subtitrarea versurilor în spaniolă ar fi fost mult mai ok, pentru că asta ar ajuta dornicii să le învețe mai repede pe dinafară.

13. Alex Ștefănescu – “Dacă, doi” / 4.172 views / lansată pe 17 septembrie / 463,56 views pe zi

Cristi Stan, căruia îi mulțumesc și săptămâna asta pentru interviul pe care l-am publicat săptămâna trecută, este cel care propune piesa lui Alex Ștefănescu. Alex este, dacă nu mă înșel, singurul artist care îl are pe Cristi Stan ca manager.

“Dacă, doi” este un sequel la o piesă pe care Alex a lansat-o acum 4 ani. Are un clip din genul ălora făcute cu bani puțini și idei mișto, care te ține până la sfârșitul piesei. Care piesă începe cu voce și chitară, așa cum știam eu că e Alex Ștefănescu, dar care apoi crește și devine pop în toată regula. Dacă o ține în ritmul ăsta, Alex mai are un pic și ajunge, pușchea pe limbă, radio friendly. Sau nu pușchea pe limbă?

Foarte mișto, expresivă și bine găsită Andreea Verde, actrița din clip. Andreea Verde, care are păr albastru.

12. Desperado & Tony Poptămaș – “You’re a Beauty” / 10.665 views / lansată pe 15 septembrie / 888,75 views pe zi

În mod surprinzător, asta este cea de-a doua piesă propusă de Zoltan Sebestyen luna asta. Zic surprinzător, pentru că nu mă așteptam ca Desperado și Tony Poptămaș să facă parte din bula lui Zoltan nici măcar la mișto. Dar profit de ocazie să recunosc și eu o plăcere vinovată: muzica country. Nu americana, nu hilbilly rock, nu, fraților. Trucker music. Asta-mi place mie, ce să fac?

Desperado e o trupă pe care eu o respect foarte tare pentru longevitate și pentru spirit. E drept că mi-au plăcut întotdeauna mai mult piesele lor cântate în românește, fără să pot explica treaba asta în vreun fel logic. Tocmai de-asta m-am bucurat să aflu că pe albumul pe care trupa îl va lansa în 2021 va exista și o variantă românească de la “You’re a Beauty”. Care e o piesă country cu un sound foarte bine lucrat, fix așa cum știe să facă Desperado de atâția ani.

Mai profit de ocazia asta și ca să-l mai salut pe amicul Patriciu Pop, clăpar la Desperado. Sper să ne vedem curând și cu bine, domnule!

11. Victor Biliac – “I’m in Love” / 35.678 views / lansată pe 7 septembrie / 1.783,9 views pe zi

Victor Biliac este la prima prezență în top și, pentru cei care nu știu treaba asta, Victor a mai avut un nume de scenă – DJ Osaka. Sub acest nume a lansat piesa “Violin Song”, împreună cu Monoir, care a fost difuzată la greu de radiouri din România și, din câte știu, și de pe afară.

Trebuie să recunosc că începutul piesei m-a făcut să cred că n-o să fie ok ce urmează. Dar este. Foarte bun groove are “I’m in Love”. Îmi pare rău că nu există credite pentru voce, pentru că tare aș fi vrut să știu cine cântă. Mi-a plăcut mult și videoul piesei, făcut de un englez pe numele lui Joseph Teglas de la ADB London.

10. Alessiah – “Love Me” / 11.083 views / lansată pe 25 septembrie / 5.541,5 views pe zi

Ca să lămurim lucrurile de la început – Alessiah are 13 ani. Și tocmai de-asta mi se pare că, pentru vârsta ei, a ajuns foarte departe. Adică are piese, remixuri la piese, apariții tv și, mai ales, o echipă profi cu care lucrează. “Love Me” e compusă de Minelli, versurile sunt scrise de Alessiah însăși (bilă albă și aici) în colaborare cu Minelli, producția e semnată de Vanotek, iar clipul a fost regizat de San.

Evident că asta înseamnă că Alessiah are norocul de a se fi născut într-o familie care să vrea și mai ales să poată sprijini dorința ei de a cânta. Eu îi urez ca dorința asta să n-o părăsească prea curând, pentru că e nevoie de artiști construiți independent așa cum e ea din punct de vedere management. MediaPro Music este casa ei de discuri în acest moment.

“Love Me” e mainstream 1000%, are un refren foarte catchy și are un clip la care te uiți cu plăcere. Îi doresc ca următoarea piesă să fie și mai bună. Și sper să o aud în curând la radio pentru că stilul pe care și l-a ales are mare nevoie de airplay pentru a avea cu adevărat succes.

9. AlbWho feat. Iraida – “Labirint” / 114.604 views / lansată pe 16 septembrie / 10.418,55 views pe zi

Una din multele propuneri ale lui Pandutzu de luna asta și, după părerea mea, una din cele mai bune de la el. Cred că, în timpuri normale cu cluburi deschise și pline, “Labirint” ar fi rupt într-un mare fel. AlbWho e un om extraordinar, cu o atitudine mișto. După părerea mea, ea este una din cele mai bune female DJ’s din România din punct de vedere skills. Despre Iraida nu știam nimic până la piesa asta, dar acum abia aștept să mai aflu.

Piesa este o coproducție între Roton și Forward Music Agency. Cea din urmă este agenția care o reprezintă pe AlbWho, ceea ce înseamnă că Iraida este artist Roton. Din păcate nu există credite pentru regizor, dar clipul, cu excepția câtorva cadre, se potrivește perfect pe piesă și e… curajos. Una peste alta, o piesă excelentă, felicitări AlbWho și Iraida!

8. Dj Goja & Robert Cristian – “No Secrets” / 163.400 views / lansată pe 18 septembrie / 18.153 views pe zi

Piesa a fost propusă chiar de unul dintre artiști, Robert Cristian Bână. Într-un prim moment, înainte de a o asculta, mi s-a cam ridicat o sprânceană a mirare în legătură cu numărul de views relativ mare pentru doi artiști nu foarte cunoscuți. Apoi m-am prins. Piesa a fost lansată pe un canal de YouTube care nu aparține niciunuia din cei doi. Canalul se numește Alex’s List, are peste 500 de mii subscriberi și are piese de la tot felul de artiști peste care se suprapun imagini cu mașini mișto, înmatriculate în Rusia sau în vreo altă țară fostă U.R.S.S., care merg pe străzi noaptea și mai fac un drift din când în când.

Ideea posesorului canalului de YouTube nu-i deloc rea, pentru el însuși. Nu știu pe câte din imaginile de acolo are drepturi și pe câte nu, dar asta e treaba lui. O singură observație am, pentru cei doi DJ care au făcut piesa: views pe care le adună, se pun la el pe canal, nu la voi. Poate o fi ok să lansați o piesă acolo în speranța că asta va aduce niște fani spre voi. Dar nu cred că e bine să vă faceți un obicei din a lansa muzică pe astfel de canale de YouTube ca să vă dați mari cu niște views care, de fapt, nu vă aparțin.

7. Manuel Riva feat. Florena – “Confusion” / lansată pe 11 septembrie / 432.515 views / 27.032,19 views pe zi

Manuel Riva este un alt om pe care îl bag la categoria prieteni și pe care îl cunosc de foarte mulți ani. Zic asta de la început, ca să n-avem discuții mai târziu. De Florena, care a concurat la X Factor și la Eurovision, recunosc că nu știam nimic până la “Confusion” – care e o piesă marca Manuel Riva atât muzical, cât și din punct de vedere video. O fată frumoasă se plimbă cu o mască pe față pe străzile unui orășel mișto. Diferența e că acum fata e Florena și n-are masca pe față chiar tot timpul.

Interesant e faptul că piesa nu e compusă de Manuel Riva, ci de Gabi Huiban, Ovi Jacobsen și Shani Rose. Chestie destul de rar întâlnită la Manuel Riva care nu numai că își compunea singur piesele, dar a făcut multe hituri și pentru alți artiști la viața lui. E drept că și la “Confusion” el semnează producția, ăsta fiind probabil motivul pentru sound-ul ușor recognoscibil.

Piesa e, ca mai toate ale lui, o coproducție între Forward Agency și Roton și cu publishing-ul la Roton Music Publishing, Cloud 9 Publishing, K9 Publishing.

6. Azteca – “AVICII” / 191.101 views / lansată pe 22 septembrie / 38.220,2 views pe zi / era pe locul 24 în trending când am făcut topul

Azteca este unul din artiștii care m-a dat pe spate când l-am văzut pe scena de la Megadiscoteca Tineretului, în vara lui 2019. Ca atitudine, ca stil vestimentar și, mai ales, ca following. E prima prezență solo în top cu o piesă mișto ca sound și îndeajuns de lentă cât să pricep și versurile. Bine, s-ar putea ca și subtitrarea să mă fi ajutat la treaba asta.

Am remarcat, între multe alte branduri de lux care ajută artistul să se situeze social și financiar ca mesaj, și product placement de la Pop Cola. Care atinge două scopuri dintr-un foc – se expune la publicul lui Azteca și se poziționează ca brand premium. Bă, blană! Bravo! Mulțumesc de propunere, Andrei Mușat!

 

5. Killa Fonic – “Sânge în palme” / 638.511 views / lansată pe 11 septembrie / 39.906,94 views pe zi

Încă o piesă propusă de Adrian Ionuț, aka Adrian86. Și, sincer, nu e Killa Fonic așa cum te-ai aștepta să fie. Beat-ul e de muzică dance, ușor de mixat în club. Mesajul piesei e însă tipic pentru trap – eu sunt șmecher, femeile mă vor, dușmanii mor.

Există niște lucruri pe care nu le înțeleg în clip – de exemplu de ce ninja în față la Asmita Gardens în Berceni. Și, dacă tot avem ninja japonezi în Berceni, de ce are Killa o pălărie vietnameză pe cap. Dar poate că nu sunt eu la curent cu niște lucruri.

Cred însă că instrumentalul pe care l-a folosit îl va ajuta pe Killa Fonic să-și aducă muzica mult mai spre mainstream, spre categorii de vârstă un pic mai mari decât cele la care ajunge muzica trap by default.

4. Spike – Paparude / 121.635 views / lansată pe 24 septembrie / 40.545 views pe zi / era pe locul 20 în trending când am făcut topul

Piesă propusă de Dragoș Răduță, de Denis Nistor, dar și de colegul meu de la Murdar, Marian Hurducaș care, după cum mi-a spus chiar el, e “fascinat” de Spike, artist care nu e la prima prezență în top. Asta înseamnă că și admirația mea pentru el e publică de ceva vreme deja. “Paparude” este genul de piesă care preia elementele de succes ale unor piese precedente, le combină și le aplică uneia noi. Adică avem refren dintr-o piesă veche pe care o știe toată lumea ca la “Salcâmii” mixată cu ironie fină și inteligentă ca la “Manele”. Ce-i mișto la Spike e că știe să-și dozeze umorul atât de bine, încât până și celor luați în colimator le place piesa. Iar chestia asta nu-i ușor de obținut. Duma piesei: “Ea zboară în jeturi private, tu în privat îți iei jet” Bam!

Clip foaaarte bun, cu bunăciuni în peisaj bucolic și mult umor. De remarcat că e regizat de Raluca Netca și îl are pe Alex Chițu ca DOP. Pe Raluca o știu de mulți ani, dar n-am mai văzut-o de mult. Mă bucur să o văd transformată în regizor care scoate clipuri mișto. De urmărit echipa asta de video care se numește, sper să pronunț bine, bmbaid.

De remarcat din nou product placement de la Pop Cola.

3. El Nino feat. Ioana Ignat – “Magie” / 1.508.551 views / lansată pe 8 septembrie / 79.397,42 views pe zi / era numărul 46 în trending când am scris topul

Încă o propunere din partea lui Pandutzu, o piesă pe care tocmai ce am auzit-o cântată de Ioana Ignat live, cu trupă, în concertul pe care l-a avut la Netbox săptămâna trecută și unde eu m-am ocupat de momentele de conversație de pe parcursul cântării. Cu ocazia asta am și cunoscut-o personal pe Ioana pentru prima dată și am rămas foarte plăcut impresionat de personalitatea ei. Cu El Nino mă știu bine, de prin 2018, tot de la Megadiscoteca Tineretului, și el mi se pare unul din cele mai bune exemple de artiști independenți care au reușit să ajungă la un foarte mare grad de popularitate folosindu-se exclusiv de online.

“Magie” este o piesă light, de dragoste fericită, care se va asculta de multe cupluri de îndrăgostiți de acum încolo. Genul de piesă care sper din toată inima să-i aducă lui El Nino niște difuzări la radio pe care, din punctul meu de vedere le merită de mult.

Ar mai fi de notat doar că “Magie” este o coproducție între MediaPro Music și Global Records, lucru destul de rar întâlnit. Și că încă un element care ar putea explica și chiar contribui la succesul piesei e că la ea a lucrat și Shift, unul din producătorii români de succes în ultimii ani.

2. Carla’s Dreams – “Scara 2, Etajul 7” / 2.322.859 views / lansată pe 10 septembrie / 136.638,76 views pe zi

Carla’s Dreams e cealaltă propunere venită de la Adrian Ionuț luna asta, pe care Internetul românesc îl cunoaște mai bine sub numele de Adrian86. Întâmplarea face că am ascultat un interviu cu Carla’s realizat de colegii mei de la radio Andrei Ciobanu și Ionuț Rusu, în care s-a vorbit fix despre piesa asta.

Foarte mișto simbolurile din clip, unele foarte vizibile, altele nu prea. Vă invit să vă întrebați de ce paharul e legat cu sfoară de ceasul deșteptător și la ce minut apare Carla’s pentru prima oară în clip. Altfel, cică scara 2, etajul 7 este o adresă reală din trecutul lui Carla’s, o adresă la care s-a trăit niște iubire, pentru niște vreme. Piesa? E Carla’s Dreams.

  1. Inna și Farina – “Read My Lips” / 10.552.854 views / lansată în 11 septembrie / 659.533,38 views pe zi

“Read My Lips”, încă o propunere din partea lui Pandutzu. Ar fi fost culmea să nu fie number one luna asta date fiind popularitatea globală a Innei, calitatea producției, colaborarea foarte mișto cu Farina (artistă columbiană de origine chineză și peruană care are 1,84 milioane de subscriberi pe YouTube) și tona de CGI din clip. Piesa e clar țintită spre fanii Innei din America de Sud și cred că n-are niciun sens să mai explic eu de ce.

Mi s-au părut, totuși, ciudate niște chestii – deși cei care au lucrat la clip sunt creditați, nu apar numele celor care au făcut piesa și nici vreun link direct spre Farina. Probabil că așa s-a negociat și probabil că-s eu prea idealist, dar parcă-mi vine-a zice “nu-i corect, frate!”

Play

podcastu' lu' Fintescu se aude si pe:

Apple Podcast | Stitcher | YouTube | SoundCloud | Spotify | Google Podcasts